Crăciunescu:** ‘Teo a fost agresat la cabine’
Ion Crăciunescu a discutat cu fiul său despre incidentele petrecute la meciul Dinamo-Internațional Curtea de Argeș și a afirmat că Teo a fost agresat la cabine, când un oficial dinamovist a intrat peste el.
"Teo mi-a spus ca la meci s-a intrat peste el în cabină și chiar i s-a pus mâna în piept. A notat aceste lucruri în raportul de meci. Mă surprinde acest lucru chiar pentru că a fost făcut de un om care este calm în mod obișnuit. Nu este vorba de Ionel Ganea. Am fost surprins de Ionel, că a ieșit în față cu o declarație defensivă. El e un tip care se consumă foarte mult atunci când face ceva, trăiește pentru clubul său", a declarat Ion Crăciunescu, pentru sptfm.