„Crăciunescu vrea să plătească polițe!** Prima lui grijă e să dea în mine! Am pierdut 12 puncte de când e la CCA”
Odată cu startul returului din Liga I, au reînceput și problemele legate de arbitri, în primele meciuri existând câteva greșeli importante din partea cavalerilor fluierului.
Adrian Porumboiu a răbufnit după ce echipa sa a fost dezavantajată la faza în care cei de la Petrolul au deschis scorul în meciul câștigat de echipa sa pe final cu scorul de 2-1.
„Crăciunescu îi cunoaște pe arbitrii rău intenționați, există un cor tăcut pe care el îi tolerează. Aceștia vor să se răzbune după declarațiile pe care le-am făcut împotriva lor. Mie nu îmi trimite arbitrii onești, îi trimite pe cei care au ceva împotriva mea. Vaslui trebuie ca în două trei etape să fie liniștită și să nu se mai gândeacă la titlu. Cred că lupta se va da între Dinamo și CFR, noi ne dorim o calificare în Europa League și Cupa României. Îmi pare rău pentru Rapid că nu mai au un joc la Vaslui, atunci ar fi venit Zotta și ar mai fi câștigat trei puncte.” a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro
Patronul Vasluiului îl consideră pe Ion Crăciunescu drept principalul vinovat pentru ce i se întâmplă echipei sale.
„Crăciunescu are momente în care vrea să plătească polițe. Prima lui grijă este să dea în mine. I-a spus unui arbitru că dacă îmi dă mie un aut, îl dă afară din arbitraj. Nu știu ce are cu mine, e vorba de rea credință. Am pierdut 12 puncte de când e Crăciunescu președinte la Comisie.” a mai precizat patronul Vasluiului.
Porumboiu a vorbit și despre situația lui Nicola Stanciu, jucător despre care se spune că ar fi semnat un contract și cu cei de la Dinamo.
„Stanciu este transferat de la Alba Iulia, nu știu de niciun fel de dublă semnătură. A zis că nu are niciun fel de problemă. Dacă a semnat cu Dinamo, atunci clubul din Ștefan cel Mare e de vină.” a spus în încheiere Porumboiu.