Craiova a făcut scor cu ucrainenii de la Vorskla. Tripleta Mitriță-Koljic-Cristea începe să-și intre în rol

În al doilea amical din Antalya, Universitatea Craiova a întâlnit formația Vorskla Poltava (locul 5 în Ucraina), de care a trecut cu 3-0, prin golurile marcate de Mitriță, Koljic și Andrei Cristea, acesta din urmă din penalty.

Alb-albaștrii au dominat partida din start, iar după ce Koljic a ratat singur cu portarul advers și Meza Colli nu a nimerit din unghi poarta goală, Mitriță a deschis scorul în minutul 12, cu o scăriță peste portar, în urma unui assist al lui Koljic. Bosniacul a făcut 2-0 peste două minute, cu un șut deviat, după o centrare a lui Bancu.

Ucrainenii au ratat și ei două oportunități de a marca, înainte ca Mitriță, Bancu și Cicâldău să treacă pe lângă gol.

După pauză, Mangia a schimbat întreaga echipă, dar oltenii au punctat din nou, în minutul 74, dintr-un penalty obținut de Mihăilă, după o cursă excelentă în dreapta, și transformat impecabil de Andrei Cristea.

Devis Mangia a folosit formula: Pigliacelii (62 L. Popescu) – Martic (46 Dimitrov), Kelic (46 Donkor), Tiago Ferreira (62 R. Popa), Bancu (62 Briceag) – Cicâldău (62 Bic), Fedele (46 Mateiu) – Meza Colli (46 Bărbuț), Mitriță (62 Baicu), Nuno Rocha (46 Mihăilă) – Koljic (46 Cristea).

În primul amical din Antalya, Craiova învinsese cu 2-1 formația turcă de ligă secundă Adana Demirspor, cu 2-1. În ultimul meci de pregătire, oltenii vor întâlni liderul din Ungaria, Ferencvaros Budapesta, pe 25 ianuarie.

Publicat: 20 01. 2019, 14:11
Actualizat: 20 01. 2019, 14:12