Craiova a luat decizia finală în cazul lui Mangia. Comunicatul emis de club

Conducătorii clubului Universitatea Craiova au emis un comunicat prin care țin să precizeze că postul lui Devis Mangia nu este în pericol, în ciuda rezultatelor slabe din ultima perioadă și a contestărilor din partea suporterilor. Fanii au acuzat și politica de transferuri precară, în condițiile sumelor încasate din transferuri de jucători, dar acționarii clubului se justifică spunând că din acești bani bugetul este acoperit până în anul 2022, fără să mai fie nevoie de transferuri de jucători sau de investiții din partea lor.

Șefii clubului din Bănie spun că „obiectivul principal este construcția unei echipe care în toamna următoare să reprezinte România în grupele unei competiții europene”, dar Craiova este în pericol să rateze calificarea într-o competiție europeană, în condițiile în care Viitorul s-a apropiat la 4 puncte înaintea meciului direct din campionat, iar Astra este cu un picior și jumătate în finala Cupei României, iar dacă o va câștiga locul 4 din Liga I nu va merge în Europa.

Iată comunicatul clubului din Bănie:

„Știința și-a clădit întreaga reconstrucție pe ceea ce am numi RESPECT. Respect pentru suporteri, pentru regiune, pentru colegii noștri, pentru oamenii cu care lucrăm. Ca atare, nu am luat nici măcar o secundă în considerare o eventuală schimbare a staff-ului, cu atât mai puțin să contactăm posibili înlocuitori. Universitatea Craiova este un club profesionist, care de-a lungul anilor credem că a demonstrat echilibru, seriozitate și o bună capacitate decizională. Și toate aceste valori în care credem și pe care le-am pus în aplicare n-au fost în zadar: datorită lor, Universitatea este un club stabil, bine organizat, poate singura echipă din Liga I cu bugetul asigurat până în iunie 2022, fără să mai aibă nevoie de vânzări de jucători sau de aportul acționarilor.

Multe voci din presă se declară nedumerite de gestionarea sumelor provenite din transferuri. În loc să se jongleze cu cifre false, preferăm să vi le spunem noi pe cele reale: Universitatea a încasat în ultimii doi ani 6,5 milioane euro net, din transferurile făcute, urmând să mai încaseze alți 5,5 milioane în decursul următorilor 2 ani.

Diferența dintre sumele vehiculate în presă și cele despre care vorbim ține mai ales de diversele costuri pe care le implică un transfer. În cazul nostru, aceste costuri au reprezentat circa 27% din sumele totale încasate, bani pe care a trebuit să-i plătim în alte părți. Fie către cluburile formatoare (un procent standard de 5%, datorită căruia FRF-ul a obținut, de pildă, peste 200.000 de euro din transferul lui Alex Mitriță, clubul formator al acestuia fiind desființat între timp), fie către cluburile de unde fuseseră acei jucători aduși (circa 20%), fie către agenți de jucători sau alți intermediari.

Apoi, din cele 6,5 milioane încasați, 3 milioane au fost cheltuiți pe achiziția de noi jucători și restul de 3,5 au acoperit deficitul de buget în acești doi ani. Vă reamintim ce am mai spus: că nici un acționar nu a retras vreun leu din club și nici nu avem de gând să o facem.
Observăm că, în viziunea „ziariștilor cu experiență”, Universitatea are două variante: „să moară capra vecinului” sau „să îngrijim capra vecinului”. Din păcate, au omis varianta corectă. Pe noi nu ne interesează capra vecinului. Nu ne interesează nici măcar dacă vecinul are capră. Poate că vecinul are, de exemplu, oaie, și atunci dilema devine un nonsens.

Nu vă grăbiți să ne cântați prohodul. Universitatea este pe locul 3, dar vrea și poate să fie mai sus, iar semifinala de Cupă nu este nici ea încă tranșată. Continuăm să facem tot ce ne stă în puteri pentru aducerea măcar a încă unui trofeu la Craiova. Obiectivul principal însă, este construcția unei echipe care în toamna următoare să reprezinte România în grupele unei competiții europene.

Până atunci, să nu uităm că ne putem bate cu oricine, fie ei CFR, FCSB, Dinamo sau alți rivali, cu o singură condiție: să fim împreună. Acum trăim unul dintre acele momente în care este vital să strângem rândurile. Cu toții, conducători, jucători și suporteri, ne dorim același lucru, mai presus de orice: ca Universitatea să facă performanțe în fotbalul românesc și european. Dar, pentru ca asta să se întâmple, unitatea este esențială. Să ne concentrăm cu toții pe obiectivul nostru comun și să umplem cu prima ocazie noul Oblemenco, la meciul cu Sepsi. Pentru că așa e la Craiova și așa vrem să fie mereu.”

Publicat: 09 04. 2019, 17:37
Actualizat: 09 04. 2019, 18:24