Craiova a rămas fără Rogojină! Antrenoarea nu a mai prins primul antrenament la echipa feminină! Ce record negativ a bătut

Universitatea Craiova a fost prima echipă din Liga 1 care a demarat pregătirile pentru formarea lotului de 20 de jucătoare Under 15, condiție necesară pentru obținerea licenței de participare în prima divizie începând cu sezonul 2020/2021. Clubul din Bănie îşi tocmise antrenoare pentru echipa feminină de fotbal, pe o anume Adriana Rogojină, însă aceasta nu a apucat selecţia de pe 26 ianuarie, din cauza scandalului cu fanii Ştiinţei. Aceştia au reclamat pe pagina oficială de Facebook a clubului afinitatea acesteia pentru culorile Rapidului şi mai ales atitudinea şi invectivele la adresa Universităţii Craiova, proferate de-a lungul timpului de respectiva antrenoare pe reţelele de socializare.

Inutil a fost şi mesajul de scuze şi regrete al tinerei antrenoare, aceasta fiind alungată de club înainte de a se prezenta la prima acţiune.

Oficialii grupării din Bănie au recunoscut, de altfel, că numirea antrenoarei a fost neinspirată. „Cu Universitatea am reziliat contractul din cauza scandalului care a fost, dar poate viitorul vine cu ceva mai bun”, a scris Adriana Rogojină la o postare pe Facebook a Laurei Rus, atacantul naţionalei feminine a României.

În locul Adrianei Rogojină, Universitatea Craiova a instalat-o pe Aurora Ungureanu Dobre, conferenţiar la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Bănie, care posedă licenţă UEFA A.

Adriana Rogojină, la fel ca Marius Lăcătuş

Adriana Rogojină l-a concurat pe Marius Lăcătuş, care, în urmă cu 16 ani, a fost numit antrenor principal la Craiova, pe vremea când patron era Dinel Staicu, dar cel poreclit „Fiara” nu a apucat nici să fie prezentat, deoarece galeria s-a revoltat şi l-a întâmpinat cu ostilitate chiar la sosirea în Bănie, într-o seară de februarie 2004.

Marius Lăcătuş este inclus de fanii craioveni printre jucătorii rivalelor din Bucureşti care nu pot fi acceptaţi în Bănie, în special pentru atitudinea pe care „Fiara” a avut-o, pe vremea când juca, la adresa suporterilor olteni.

Lăcătuş a fost, practic, antrenor câteva ore la Universitatea Craiova, în locul său ajungând atunci în Bănie Mircea Rednic.

Publicat: 28 01. 2020, 20:35
Actualizat: 29 01. 2020, 09:46