Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova, acuză că personaje importante din fotbalul românesc pregătesc retrogradarea oltenilor.
Craiovenii se tem de o conspirație a cărei finalitate ar trebui să fie retrogradarea cu orice preț a Științei. Patronul Craiovei spune că nu puțini sunt aceia care vor să vadă echipa în „B”. „E o antipatie împotriva Universității. Probabil din cauza mea i se trage echipei. Vor să ne vadă retrogradați. Există niște lupi pe margine care așteaptă să se întâmple asta, dar nu vor avea această șansă niciodată”, a declarat Mititelu.
„Suntem cobaii CCA” Anunțarea brigăzii de la meciul cu FC Brașov a stârnit o adevărată furtună în Bănie. Motivul? „Centralul Marius Avram și asistentul Mircea Orbuleț au fost desemnați și la meciul din tur, în care FC Brașov a deschis scorul după ce Dorel Stoica a fost faultat clar de către doi jucători”, a declarat directorul sportiv al oltenilor, Vlad Roșca.
Bomba vine de la cealaltă tușă, unde a fost delegat Radu Ghinguleac: „Acest arbitru ne-a scos din Cupă în meciul cu CFR Cluj, când a anulat golul corect marcat de Costea”, a spus Roșca. „Domnul Igna ne-a dat o explicație halucinantă. Ne-a spus că a făcut delegările după rapoartele observatorilor de la meciurile din tur, atunci când Avram a primit 8,6 iar Orbuleț 8,4. Cât despre Ghinguleac, ne-a spus că e pe lista lărgită a FIFA și că trebuie să i se dea șanse. Este incredibil! Suntem cobaii celor de la CCA”, a declarat Roșca.
„Nu suntem bătaia de joc a FRF și CCA. Cu Dinamo și Pandurii au făcut ce au vrut!„ Vlad Roșca, director sportiv Craiova
„La meciul cu FC Brașov vom pune un cameraman al clubului să filmeze prestația asistenților. Dacă vom fi dezavantajați, vom trimite caseta la UEFA” Vlad Roșca, director sportiv Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER