Craiova ca Napoli!** Gruparea italiană și suporterii ei sunt un exemplu pentru fanii Științei
Cu un picior în Liga a III-a, Craiova este totalmente la pământ.
Extrem de iubită în întreaga țară, Știința ar putea urma drumul
străbătut de Napoli. Cu mulți susținători și în Bănie, Napoli a
trecut în urmă cu șapte ani prin purgatoriul lui Serie C, pentru ca
anul acesta să renască și să se bată până spre final pentru
titlu.
Gruparea italiană și suporterii ei sunt un exemplu pentru fanii
Craiovei. Nu puțini sunt oltenii care-și împart inima între Știința
și Napoli. Din păcate, Craiova ar putea să urmeze și pașii mai
puțini glorioși ai echipei napoletane. La fel ca Napoli, care a
fost nevoită să meargă până în divizia a treia din cauza unor
datorii acumulate până în 2004, Universitatea ar putea să se
îndrepte tot spre Divizia C. Este însă greu de crezut că și
„renașterea” se va produce după modelul napoletan, cu 50.000 de
fani în tribune la un meci din divizia a treia. Suporterii olteni
sunt în conflict deschis cu Adrian Mititelu, pe care îl vor plecat
de la echipă.
„Nu se aștepta nimeni să se ajungă aici”
Fostul mare fotbalist al Universității, Ilie Balaci, spune că nu
ar fi anticipat niciodată o soartă atât de cruntă pentru Știința.
„Mi-e greu să-mi dau cu părerea despre această situație. Cine știe,
poate va juca în Divizia C, poate totuși în B. Asta este, dacă nu a
știut să se organizeze (n.r.-Adrian Mititelu). Nu cred că se
aștepta cineva să se ajungă aici, dar uite că în viață ar trebui să
te aștepți la orice”, a declarat Balaci.
Mititelu
nu disperă
Chiar dacă licența Științei a fost refuzată la prima comisie,
patronul Adrian Mititelu nu disperă. „Prima comisie a refuzat
licențierea, dar asta nu înseamnă că suntem în C. Avem calea
recursului, după aceea avem și calea instanțelor civile și, în
ultimă instanță, nelicențierea la B nu înseamnă și retrogradarea în
C, nu e aceeași situație ca la Liga I”, a declarat Mititelu la Gsp
TV.
„Duru vrea să se pună împotriva cluburilor. Dacă îmi e
respins recursul, a doua zi mă adresez Curții de Apel București, cu
acțiune în anulare”, Adrian Mititelu, patron U
Craiova.
Posibili adversari ai Craiovei în liga a
treia:
FC Piatra Olt, Minerul Mătăsari, Minerul Motru, CS Vișina Nouă,
Prometeu Craiova, Turris Turnu Măgurele, Ghecon Lăpușata, Pandurii
II