„Craiova e în mocirlă, **Universitatea nu!”
Oficialii Universității au reacționat la cele apărute astăzi în
Prosport, dorind să dea o replică fanilor din brigada Ultras.
„Craiova este în mocirlă. Universitatea în niciun caz.
Iar Universitatea va juca acolo unde este dorită, acolo unde o
investiție de 20 de milioane de euro este apreciată„, a
declarat directorul sportiv al Universității, Vlad Roșca.
Membrii brigăzii Ultras au emis ieri un comunicat în
care acuzau faptul că desele scandaluri din Bănie au dus la
rezultatele slabe ale echipei.
Oltenii își iau adio
luni de la stadionul „Ion Oblemenco”
Universitatea Craiova mai are doar două zile stadionul „Ion
Oblemenco” în administrare. Luni, 1 februarie, odată cu expirarea
contractului de concesionare, Știința trebuie să elibreze arena.
Exact în ziua în care gruparea alb-albastră se desparte de
stadionul pe care a făcut istorie, finanțatorul Adrian Mititelu va
susține o conferință de presă. „Președintele clubului
alb-albastru, Adrian Mititelu, va susține luni, începând cu ora 10,
o conferință de presă lămuritoare în privința litigiului dintre FC
Universitatea și primarul orașului Craiova„, se arată
într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.