Atacantul elvețian de origine bosniacă Danijel Subotici și mijlocașul italian născut în Nigeria, Andrea Cossu, s-au înțeles cu Universitatea Craiova, urmând să fie prezentați astăzi, într-o conferință de presă.
Danijel Subotici, în vârstă de 22 de ani, a jucat ultima dată la echipa Grosseto, din liga a doua italiană. El a mai evoluat anterior la Portsmouth, în perioada 2008-2010. Subotici a făcut parte și din naționala under 19 a Elveției, în intervalul 2007-2008 (6 meciuri).
Andrea Cossu (26 de ani) a jucat în eșaloanele inferioare din Italia. El a fost legitimat la Foligno în perioada 2004-2006, iar în 2006 a fost transferat la Triestina, club care l-a împrumutat grupărilor Paganese (2007-2008) și Virtus Lanciano (2008-2009).
Cei doi jucători vor evolua până în vară la Universitatea Craiova, cu opțiune de prelungire.
Tot în cadrul conferinței de presă de astăzi, de la ora 14.00, vor fi prezenți și ceilalți trei noi jucători: Marco Zoro, Vlad Bujor și Wendel Raul Gonçalves Gomes.
MEDIAFAX
Sursa foto: www.daylife.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER