Craiova, la golul 2100 în Liga I

Fundașul Dorel Stoica a înscris, sâmbătă, din penalty, golul 2100 al echipei Universitatea Craiova în prima ligă, în partida pierdută, pe teren propriu, cu scorul de 1-3, în fața formației FC Timișoara, în etapa a VII-a.

În același meci, atacantul timișorenilor Gigel Bucur a reușit golul 65 în Liga I. Fundașul dinamovist Cristi Pulhac a evoluat în meciul 100 în prima divizie, în partida câștigată, la Vaslui, scor 2-1.

Echipa Unirea Urziceni a obținut prima victorie în fața Rapidului, care astfel a înregistrat a 150-a înfrângere pe teren propriu în Liga I.

Mijlocașul rapidist Costin Lazăr a jucat meciul 150 în prima ligă.

Jucătorii Elias Bazzi (FC Argeș) și Cristi Constantin (CS Otopeni) au evoluat în meciul 50 din Liga I, în partida câștigată de piteșteni, în deplasare, cu scorul de 2-1.

 

Mediafax

Publicat: 14 09. 2008, 11:57
Actualizat: 14 09. 2008, 12:04