Comisia de disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a respins, în ședința de marți, contestația depusă de gruparea Universitatea Craiova, privind condițiile neregulamentare de desfășurare a partidei cu Rapid, care a avut loc luni, în cadrul etapei a XXV-a a Ligii I.
Membrii comisiei au apreciat contestația clubului craiovean, depusă în conformitate cu art 18 din ROAF, drept neîntemeiată, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al LPF.
Nocturna de pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu s-a stins pentru aproximativ 30 de secunde în minutul 41 al partidei Rapid-Universitatea Craiova, scor 0-0, apoi s-a reaprins după pornirea generatorului, dar instalația a funcționat o perioadă la capacitate redusă. De asemenea, în minutul 65, capacitatea instalației de nocturnă a fost scăzută pentru cinci secunde, iar în minutul 70 pentru circa zece secunde.
După meci, clubul Universitatea Craiova a cerut să câștige meciul la masa verde din cauza problemelor privind iluminatul arenei din Giulești. În cadrul aceleiași ședințe, Comisia de Disciplină a decis o penalitate financiară în valoare de 910 lei pentru Universitatea Craiova pentru comportament nesportiv (cinci cartonașe într-o singură partidă).
Jucătorul Sebastian Ghinga, de la Sportul Studențesc, a fost sancționat cu suspendare pentru un joc și o penalitate sportivă de 740 de lei pentru eliminarea din partida cu FC Timișoara, din cadrul etapei a XXV-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER