„Craiova nu poate să scadă salariul unui jucător cu mai mult de 10%!”**

Universitatea Craiova a decis diminuarea salariului lui Mircea Bornescu cu 25% și suspendare acestuia pe o perioadă de 3 luni pentru că nu s-a prezentat la antrenamente. Ba mai mult, oficialii din Bănie intenționează să deschidă un proces împotriva goalkeeper-ului prin îi cer despăgubiri de un milion de EURO pentru lezarea imaginii clubului.

Totuși, scăparea pentru Bornescu ar putea veni chiar de la Dumitru Dragomir. Președintele LPF spune că regulamentul nu permite sancționarea unui jucător cu mai mult de 10% din salariu, iar suspendarea trebuie aprobată de comisii.

„Cine credeți domne’ că ratifică o astfel de decizie? Nimeni, vă spun eu! Ei pot să dea ce sancțiune vor, pot să-i ceară și două milioane, nu unul, pot să-l mute și pe lună, atâta timp cât nu este în spiritul legii, nu pot să-i facă nimic. Nici nu au dreptul să-l sancționeze cu mai mult de 10 la sută din salariu, ori ei am înțeles că vor să-i oprească 25 la sută“, a spus Dumitru Dragomir  pentru "Adevărul"

 

Publicat: 13 07. 2009, 19:02
Actualizat: 13 07. 2009, 19:14