Craiova, peste CFR Cluj și Rapid

„Asta-i Știința ce o doresc“ este sloganul lui Adrian Mititelu și al lui Ilie Balaci, după evoluțiile jucătorilor de la Universitatea Craiova în acest an.

Oltenii nu primeau prea multe șanse de supraviețuire în Liga I, după ce la finalul anului trecut erau aproape de zona retrogradării, iar vestea conform căreia Universității i se interzicea dreptul de a efectua transferuri i-a făcut pe unii să anunțe gruparea alb-albastră candidată certă la retrogradare.

Într-un clasament al meciurilor jucate în Liga I pe 2008, Universitatea Craiova ocupă locul trei peste CFR Cluj și Rapid și, la egalitate de puncte cu Dinamo, 14.

Însă gruparea din „Ștefan cel Mare“ are 10 goluri marcate și 7 primite, în vreme ce „juveții“ au tot 10 reușite, dar au încasat 9 goluri.

„Universitatea joacă la ora actuală fotbalul pe care l-am visat de când am preluat această echipă. Eram sigur că trebuia să vină și această zi, pentru că sunt evidente valorile de la Știința, iar investițiile făcute aici au adus și rezultatele. Nu știu câți patroni n-au vândut jucători și au plătit chiar un milion de euro pentru un fotbalist, vedeți cazul lui Prepeliță. Suntem echipa momentului în Liga I și îi voi motiva pe jucători să câștige în fața Stelei, a lui Dinamo și Poli Timișoara. Doresc să-i băgăm pe toți adversarii la 380 de volți“, a declarat patronul Mititelu.

Publicat: 02 04. 2008, 20:59