„Craiova poate mai mult** decât a arătat în meciul cu Dinamo!”
Fostul tehnician al Universității Craiova, Ionel Gane, a declarat astăzi că Știinta poate mult mai mult decât a arătat în meciul cu Dinamo, scor 0 – 0, din prima etapă a Ligii I.
"Eu cred că Universitatea poate mai mult, dar să nu analizăm după un prim joc, mai ales cu Dinamo. Haideți să vedem după patru-cinci etape cum se va mișca echipa”, a declarat Gane, actualul tehnician al lui Gaz Metan Mediaș.
În sezonul trecut,cu Gane în funcția de antrenor secund, Universitatea Craiova a învins, cu 5-2, Gaz Metan Mediaș, adversara Științei din următoarea etapă a acestui campionat. "Craiova poate învinge la Mediaș, este o echipă bună. Totul depinde numai de ei. Jucătorii trebuie să facă mai multe decât au făcut anul trecut", a spus tehnicianul.
Gane consideră Gaz Metan o nouă provocare pentru el. "E un nou început pentru mine, o nouă provocare și mă bucur că sunt aici. Sunt șase jucători cedați de Universitatea, plus eu și Dragoș Bon. Este bine, este o bună colaborare între cele două cluburi. Ne-am înțeles destul de repede, asta pentru că am văzut ce intenții are domnul Cârstea. Viitorul acestei echipe sună bine, își dorește să clădim o echipă care să joace un fotbal plăcut și este exact ceea ce-mi doresc și eu. Obiectivul echipei este evitarea retrogradării și, fiind și primul an, nu ne dormim mare lucru. Astăzi, vom pune la punct și ultimele detalii", a declarat Gane.