La primul meci al Universității pe teren propriu în noul an au venit practic abonații, sau cam tot atâția spectatori câți au fost la derby-ul de titlu de ieri, FCSB – CFR, deși în Bănie a poposit „doar” Sepsi. Deși covăsnenii se află la primul sezon în Liga 1, pentru Craiova erau adversari obișnuiți, ținând cont că îi întâlnise de trei ori într-un an, două meciuri fiind în 16-imile Cupei României. Oltenii s-au impus și de această dată, cu 1-0, prin golul lui Gustavo, au profitat de remiza dintre primele două clasate și s-a apropiat și mai mult de ele.
Băluță a revenit după suspendare, iar Mangia l-a scos pe Bărbuț din tripleta ofensivă folosită în „Groapă”, chiar dacă acesta marcase. Totodată, sătul de gafele lui Calancea, antrenorul italian i-a oferit încă o șansă și lui Mitrovic, deși nici elvețianul nu a inspirat încredere în evoluțiile anterioare.
„Geană” Neagoe, cel cu care oltenii se mândresc că „a băgat de două ori Rapidu-n B”, s-a întors acasă cu gândul de a-și încurca echipa de suflet, căreia, în același timp, îi urează însă să câștige titlul. Cu 10 titulari noi, jucători aduși în iarna aceasta, Sepsi n-a acuzat deloc lipsa de omogenitate și a funcționat impecabil în apărare, anihilându-i total pe „poneii” lui Mangia. În primele 45 de minute, Craiova a contat doar printr-o lovitură de cap a lui Mateiu, fiind cea mai slabă repriză a alb-albaștrilor din actualul campionat. Oltenii au strâns numai o duzină de cornere, dar cum nu posedă know-how-ul CFR-ului la astfel de faze, acestea au rămas doar în statistică. Mai mult, cea mai mare ocazie a aparținut oaspeților, prin Obivac, acesta având ghinionul să-l nimerească pe Mitrovic cu lovitura de cap din 6 metri.
Nici în repriza a doua nu s-au regăsit oltenii. Mitriță, cel de 700.000 de euro plătiți, și Băluță, cel de 3 milioane de euro refuzate, au fost niște anonimi, iar publicul începuse să întrebe de numele celor nouă străini titulari la Sepsi. Neagoe a împrumutat „autobaza” consăteanului Sorin Cârțu pentru a le bloca oltenilor săi șansa de a se apropia de CFR și FCSB. Și preț de o oră a reușit acest lucru mai bine ca oricine în acest sezon.
Când Craiova se chinuia să găsească fisura în blocul defensiv advers, iar fanii începuseră să freamăte de nemulțumire, Gustavo (61) a trimis un șut-centrare dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri, care a ajuns în plasa lui Râmniceanu, deviată de bară. Golgheterul oltenilor le-a adus izbăbirea, dar Sepsi i-a chinuit până la final pe oamenii lui Mangia, care nu se așteptau probabil să tremure astfel pentru cele trei puncte.
CS Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 1-0 A marcat: Gustavo Di Mauro 61′
CS U: Mitrovic – R. Popa, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Briceag – Mitriță (Bărbuț 71′), Gustavo (M. Burlacu 79′), Băluță Antrenor: Devis Mangia
Sepsi OSK: Râmniceanu – Dalmau, Viera, Obsivac, Sato – Petrovikj, Gorrin (Hadnagy 76′) – Oliveira, Tandia (Ist. Fulop 55′), Hamed – Kuku (Al. Chiriță 83′) Antrenor: Eugen Neagoe
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova); Spectatori: 10.000.
Arbitri: Sorin Andrei Antonie – Bogdan Mihai Gheorghe, Gabriel Ioan Bârjac (toți din București). Observatori: Ioan Mironaș (Neamț), Eduard Dumitrescu (Argeș).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER