Craiova se întoarce pe terenul unde nu a câștigat niciodată. Mangia: „Avem un meci complicat, dar lupta pentru play-off se decide în ultimele patru etape”

Vineri seara, la Botoșani, în etapa a 19-a a Ligii 1, se dispută un derby de clasament, între formațiile de pe locurile 4 și 3, FC Botoșani și CS U Craiova. Antrenorul oltenilor, italianul Devis Mangia, consideră că partida va fi una dificilă, ținând cont de parcursul bun al moldovenilor în acest campionat, de valoarea jucătorilor lui Costel Enache, dar spune că disputa nu este una decisivă pentru play-off, deoarece mai sunt destule etape din sezonul regulat.

„Va fi un meci foarte complicat pentru noi, deoarece vom întâlni un adversar cu un parcurs important în acest campionat. FC Botoșani este chiar în spatele nostru, are jucători foarte buni. Este un meci important, dar nu decisiv, totul se va decide după pauză de iarnă, în acele patru etape. În ultimele patru etape lucrurile vor fi clare în ceea ce privește situația din play-off / play-out. Nu ne gândim la titlu sau alte obiective de acest gen, pentru noi cel mai important este jocul cu Botoșani și mergem acolo să învingem, indiferent de vreme sau alte circumstanțe”, a spus Mangia, care nu se va baza pe Popov, Rossi, Tiago Ferreira, iar Zlatinski este incert.  

  • Meciul dintre FC Botoșani și CS U Craiova e programat să aibă loc vineri, de la ora 20:45, pe stadionul Municipal. Moldovenii sunt pe locul 4, cu 32 de puncte, iar oltenii pe locul 3, cu 36 de puncte.

Îngrijorat de defensivă

Mangia este mulțumit de numărul mare de spectatori care au încurajat echipa la meciurile de pe „Ion Oblemenco”, dar nu și de suprafața de joc: „A avea 17.000 de suporteri pe stadion înseamnă un lucru deosebit. Atmosfera a fost una unică. Sper să avem un număr la fel de mare de suporteri, poate chiar mai mare la următoarele jocuri de pe teren propriu. În ceea ce privește suprafața de joc, trebuie să se mai gândească organizatorii”.

Italianul este îngrijorat în privința defensivei, care a încasat 12 goluri în ultimele patru meciuri, incluzând și amicalul cu Slavia: „În ceea ce privește apărarea, datele sunt aceleași, dacă vrem să facem un campionat bun trebuie să ne organizăm mai bine și să eliminăm din greșeli. De asemenea, trebuie să fim mai eficienți, trebuie să mărim numărul de goluri în raport cu numărul ocaziilor”.

Craiova a pierdut mereu la Botoșani

Marius Briceag este precaut în privința partidei de la Botoșani, ținând cont de faptul că oltenii nu au câștigat până acum vreun punct acolo: „Mergem la Botoșani să ne batem de la egal la egal și să ne întoarcem acasă cu toate cele trei puncte. Nu ne-a priit terenul de acolo, Botoșani are o echipă agresivă pe teren propriu și jucători buni în atac și mereu am avut probleme”.

Tânărul Răzvan Popa a debutat oficial la Universitatea în partida cu Juventus București și se află în lot și pentru partida de la Botoșani, pe care o caracterizează astfel: „Este un meci greu, având în vedere că jucăm în deplasare, dar noi mergem să jucăm bine, să câștigăm și să continuăm lupta acolo sus în clasament. Mai este mult până la final, iar campionatul se va decide în ultimele 2-3 etape. Ca poziție în teren, eu am jucat de cele mai multe ori în apărare, dar acum a fost nevoie să evolueaz la mijloc. Băieții m-au primit foarte bine și mă simt foarte bine acasă”.

  • În precedentele patru meciuri desfășurate la Botoșani, Craiova a pierdut de fiecare dată. A fost 2-0, 3-2, 2-1 și 1-0 ultima dată. Pe terenul oltenilor, CS U s-a impus de patru ori (2-1 și 1-0, de câte două ori) și a fost și un egal (0-0). În ultimele șase întâlniri gazda s-a impus de fiecare dată, iar în precedentele trei jocuri victoria acesteia a fost la limită: 1-0.
  • În cele nouă meciuri directe dintre cele două echipe, palmaresul este următorul: patru victorii Craiova, un egal și patru victorii Botoșani, golaveraj fiind favorabil moldovenilor (10-9).
Publicat: 22 11. 2017, 19:13
Actualizat: 22 11. 2017, 19:14