Meciul Universitatea Craiova – Steaua se va disputa cu spectatori în tribune. Așa a decis comisia care a analizat condițiile de disputare a partidei de la Craiova. Prefectul Eugen Georgescu a precizat că se vor lua toate măsurile pentru ca meciul să se dispute în condiții cât mai bune. El a adăugat că cele mai mari probleme sunt cu zăpada din tribune care trebuie curățată și camerele de supraveghere, care deocamdată nu funcționează.
„Nu avem motive să nu se joace cu spectatori, cu camerele, vrem să evităm o bătaie cu bulgari. Vom lua măsuri să nu fie probleme, vă promit că vom găsi o soluție și cu camerele și zăpada din tribune. Meciul se va juca în condiții bune”, a spus oficialul doljean.
În altă ordine de idei, Generalul de Brigadă Ion Constantin, șeful Unității Mobile de Jandarmi a județului Dolj, a explicat care vor fi condițiile ce trebuie îndeplinite de fanii Stelei care vor dori să facă deplasarea în Bănie. Acesta a spus că trebuie neapărat să se prezinte cu buletinul, pentru că sunt peste 300 de fani interziși și aceștia vor fi verificați înainte de intrare.
„Suporterii Stelei să vină cu buletinul la stadion, cu două ore inainte de meci și dacă nu au acest act la ei, nu vor intra. Vor fi două corturi în care vom verifica actele fiecărui suporter cu un laptop, pentru că sunt câteva sute care sunt interziși pe stadioane. Avem toată baza de date.Sunt obligați să aibă buletinul la ei”, a declarat ofițerul.
Un aspect interesant este acela că deși responsabilii clubului din Bănie au curățat ieri terenul, azi-noapte a nins și acesta s-a înzăpezit din nou. În aceste condiții, procesul de curățare a suprafeței de joc s-a reluat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER