Craiova – Steaua, cu spectatori!** Vezi ce condiții trebuie să îndeplinească fanii Stelei dacă vin la meci!
Meciul Universitatea Craiova – Steaua se va disputa cu
spectatori în tribune. Așa a decis comisia care a analizat
condițiile de disputare a partidei de la Craiova. Prefectul Eugen
Georgescu a precizat că se vor lua toate măsurile pentru ca meciul
să se dispute în condiții cât mai bune. El a adăugat că cele mai
mari probleme sunt cu zăpada din tribune care trebuie curățată și
camerele de supraveghere, care deocamdată nu funcționează.
„Nu avem motive să nu se joace cu spectatori, cu
camerele, vrem să evităm o bătaie cu bulgari. Vom lua măsuri să nu
fie probleme, vă promit că vom găsi o soluție și cu camerele și
zăpada din tribune. Meciul se va juca în condiții bune”, a
spus oficialul doljean.
În altă ordine de idei, Generalul de Brigadă Ion Constantin,
șeful Unității Mobile de Jandarmi a județului Dolj, a explicat care
vor fi condițiile ce trebuie îndeplinite de fanii Stelei care vor
dori să facă deplasarea în Bănie. Acesta a spus că trebuie neapărat
să se prezinte cu buletinul, pentru că sunt peste 300 de fani
interziși și aceștia vor fi verificați înainte de intrare.
„Suporterii Stelei să vină cu buletinul la stadion, cu
două ore inainte de meci și dacă nu au acest act la ei, nu vor
intra. Vor fi două corturi în care vom verifica actele fiecărui
suporter cu un laptop, pentru că sunt câteva sute care sunt
interziși pe stadioane. Avem toată baza de date.Sunt obligați să
aibă buletinul la ei”, a declarat ofițerul.
Un aspect interesant este acela că deși responsabilii clubului
din Bănie au curățat ieri terenul, azi-noapte a nins și acesta s-a
înzăpezit din nou. În aceste condiții, procesul de curățare a
suprafeței de joc s-a reluat.