Craiova – Steaua sau tinerețe vs bătrânețe! Marius Lăcătuș a mizat pe experiență

Presiunea din lojă și presiunea locului 7 l-au făcut pe Marius
Lăcătuș să apeleze la o serie de modificări în primul „11”. „Fiara”
a mizat pe experiență, trimițând pe teren o echipă cu o medie de
vârstă de peste 27 de ani, în timp ce oponentul său a mizat pe
prospețime în dauna experienței.

„Chiar nu știu echipa, Lăcătuș poate să facă ce vrea, nu mă
interesează. Patronul poate să intervină la echipă, dar numai când
nu merge. Dacă situația se înrăutățește, pe bancă nu vor mai fi
jucători tineri de milioane, gen Gardoș sau Răduț”, declara relaxat
Gigi Becali înaintea meciului. Și cum patronul nu s-a băgat deloc
în alcătuirea primului „11”, deciziile i-au aparținut exclusiv
„Fiarei”. Tinerii au fost excluși din lot, fiind păstrat doar
Gardoș, reținut doar pe banca de rezerve. În rest, jucători cu
experiență, cu o medie de vârstă de 27,73 ani. Surprinzător sau nu,
cel mai tânăr jucător al Stelei a fost chiar căpitanul Tănase (24
de ani).

Analizând primul „11” al Craiovei, ProSport a descoperit că
media de vârstă a echipei lui Nicolo Napoli a depășit cu puțin anii
lui Tănase: 24,82! Cei mai tineri jucători ai Științei au fost Lung
jr și Ologu (21 de ani), iar cel mai bătrân a fost Dorel Stoica
(32), de altfel cel mai în vârstă dintre toți jucătorii de pe
teren. La Steaua, Geraldo a fost „veteranul”, portughezul atingând
deja borna 30!

24,82 ani a fost
media de vârstă a jucătorilor din primul „11” al Craiovei

27,73 ani a fost
aseară media de vârstă a titularilor Stelei

Publicat: 28 02. 2011, 03:09
Actualizat: 28 02. 2011, 06:23