Craiova trăiește la maximum meciul cu Steaua! FOTO și VIDEO | Fanii olteni au mers la ultimul antrenament pentru a-i încuraja pe Ivan și compania. Mesajul jignitor pe care l-au afișat

Craiova trăiește meciul cu Steaua ca pe vremuri! CS U merge, duminică seară, pe Arena Națională, pentru derby-ul de clasament cu echipa lui Laurențiu Reghecampf, iar fanii olteni i-au încurajat pe jucătorii lui Gigi Mulțescu la antrenamentul de joi, la care au afișat și un banner jignitor la adresa vicecampionilor.

Meciul dintre Steaua și CS U Craiova se anunță mai încins ca niciodată. Oltenii l-au trimis deja la echipa a doua pe Alexandru Mateiu pe motiv că este impresariat de soția lui Reghecampf, iar antrenorul Stelei și Marcel Popescu, președintele lui CS U, au dus un război al declarațiilor în săptămâna premergătoare meciului. Evident, suporterii din Bănie nu puteau sta departe. Fanii au mers la antrenamentul de joi și i-au încurajat pe Andrei Ivan și colegii lui, afișând un banner cu mesajul „Faceți Oltenia mândră! Învingeți instinctul de turmă”.

De altfe, CS U Craiova așteaptă o susținere importantă la București. Oltenii au vândut deja câteva sute de bilete și au demarat campania „1.000 la București”, în speranța că vor avea parte de sprijin pe Arena Națională.

Meciul dintre Steaua și CS U Craiova se va juca duminică seara, de la ora 20:30. Înaintea duelului direct, Steaua ocupă primul loc în Liga 1, cu 23 de puncte, trei peste echipa lui Gigi Mulțescu. În cele cinci meciuri directe, vicecampioana s-a impus de patru ori, iar o întâlnire s-a terminat la egalitate.

Publicat: 30 09. 2016, 19:29
Actualizat: 30 09. 2016, 19:30