Adrian Mititelu crede că Știința poate lua nouă puncte în ultimele cinci etape, acesta fiind și obiectivul trasat jucătorilor. Știința mai are de jucat cu Poli Timișoara, Dinamo și Gloria Buzău, în deplasare, iar pe teren propriu cu Steaua și Ceahlăul Piatra Neamț. "Mai sunt cinci meciuri foarte grele, din care ne-am propus să luăm nouă puncte. Că eu sper la doisprezece, asta este altceva. Jucăm partide cu formații implicate într-o luptă mare, Poli Timisoara și Dinamo în UEFA, Steaua la titlu, iar Gloria Buzău și Ceahlăul la retrogradare. Deci toate sunt dificile, dar am convenit cu Napoli că putem obține nouă puncte", a spus Mititelu la Radio Oltenia Craiova în cadrul emisiunii „Magazin Sportiv”.
Chiar dacă a avut patru debutanți pe foaia de meci, Lung jr., Barbu, Crăciun și Ologu, Mititelu a mai spus că nu a avut deloc emoții înainte de meciul cu Oțelul Galați. "Acum nu mai am emoții, mi-au trecut, m-am călit. Pentru ce să am? Suntem o echipă fără nicun obiectiv. Nu mai plâng eu pentru niște puncte pierdute, pentru un egal. Emoții o să am și o să sufăr când ne vom lupta la titlu și vom pierde", a spus Mititelu.
Patronul craiovenilor, Adrian Mititelu, i-a lăudat pe tinerii folosiți la prima echipă în ultimele etape. "Gângioveanu cred că într-o jumătate de an, și, de ce nu, chiar de mâine, va fi o certitudine. Mai are nevoie totuși de niște mușschi și de meciuri pentru a fi mare. Silviu Lung jr. are și el nevoie de 4-5 kilograme de mușchi și 25-30 de meciuri să fie om de bază. A fost o surpriză pentru mine. Și-a facut debutul fericit, are șanse mari să-i calce pe urme tatălui sau. Talent au amândoi, dar au nevoie de continuitate de meciuri ca să poata deveni titulari", a afirmat Mititelu. Despre convocarea la echipa mare a lui Cătălin Crăciun, Mititelu a anunțat că totul a fost o întâmplare. "Șansa sa a fost ca alți tineri de la echipa a doua au fost accidentați. Gogoșoiu e unul dintre ei. Joi a fost chemat la prima echipă, s-a antrenat o zi și a jucat în Liga I. Norocul lui. Dar a știut să profite. Ne-a surprins pe toți. E ceva de Cartea Recordurilor ce i s-a întâmplat. Acum câteva luni juca țurca pe maidane, iar acum a debutat în prima ligă. Napoli mi-a zis că vede în el un atacant foarte bun", a comentat Adrian Mititelu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER