Craiova vrea să oprească hegemonia Stelei: „În doi ani ne luptăm la titlu”

Craiova vrea să oprească hegemonia Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSU Craiova este marea revelație a Ligii 1, cuplul Sorin Cîrțu- Emil Săndoi reușind să facă minuni de la instalarea pe banca tehnică a oltenilor. În doi ani, clubul din Bănie vrea să se lupte la titlu.

  • După 14 etape, CSU se află pe locul 7 al clasamentului Ligii 1, cu 14 puncte
  • Pe 24 noiembrie, CSU va juca pe teren propriu cu Rapid, într-un meci din etapa a 15-a


Primăria a făcut investiții masive în clubul nou înființat, astfel că primele rezultate se văd încă din sezonul de debut în Liga 1. Deși avea ca obiectiv evitarea de la retrogradare, CSU nu a pierdut vreun meci de la instalarea pe banca tehnică a duo-ului Cîrțu-Săndoi, luptându-se în acest moment pentru un loc de cupă europeană. Chiar dacă într-un clasament neoficial al ultimelor 8 etape, oltenii se află pe primul loc (20 puncte; campioana Steaua a adunat doar 19), Cîrțu spune că e prea devreme ca echipa să se lupte cu șanse reale la vârf.

În condițiile în care se anunță investiții masive în continuare – inclusiv în infrastructură, Bănia urmând a avea un nou stadion ultra-modern în locul bătrânului „Ion Oblemenco” -, peste maximum două sezoane CSU va concura cu argumente puternice pentru titlu.

Chiar și la momentul acesta, luând-o matematic, obiectivul general ar fi deja îndeplinit, dacă am merge la fel și în retur. De cupe europene e prematur să vorbim. În doi ani putem face echipă să ne batem la titlu. Trebuie să avem același comportament ca în aceste două luni. Noi am arătat că ceea ce s-a făcut până la venirea noastră a fost greșit. S-a pierdut un timp, s-au cheltuit mulți bani aiurea, dar noi am arătat că se poate avea încredere deplină în noi. Visez să ne batem la titlu într-un an-doi„, a declarat Sorin Cîrțu, la Look TV.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Corina Caragea şi Robert Pongracz, sărutări lungi și apăsate. Ştirista de la ProTV, aşa cum nu ai mai văzut-o! A dat frâu liber sentimentelor şi…
Corina Caragea şi Robert Pongracz, sărutări lungi și apăsate. Ştirista de la ProTV, aşa cum nu ai mai văzut-o! A…
Discuția pe care Gigi Becali a avut-o cu soția sa aproape de miezul nopții: ”Vezi, prostiile astea pot să ne coste”
Discuția pe care Gigi Becali a avut-o cu soția sa aproape de miezul nopții: ”Vezi, prostiile astea pot să ne…
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
„Credeți-mă, încă e un monstru!”. Fanii lui United, indignați după paradele spectaculoase ale lui David de Gea
„Credeți-mă, încă e un monstru!”. Fanii lui United, indignați după paradele spectaculoase ale lui David de Gea
Un nou transfer spectaculos la FCSB pentru titlu şi Europa League? MM Stoica a pus ochii pe starul rivalei: ”E ca un maratonist care ştie fotbal. Nu înţelegi ce joacă. Pe noi ne-a omorât!” | VIDEO EXCLUSIV
Un nou transfer spectaculos la FCSB pentru titlu şi Europa League? MM Stoica a pus ochii pe starul rivalei: ”E…
Transformarea ȘOCANTĂ a Pamelei Anderson! Nu mai arată deloc ca-n tinerețe, când făcea furori cu formele apetisante. „Ce s-a întâmplat cu ea?”
Transformarea ȘOCANTĂ a Pamelei Anderson! Nu mai arată deloc ca-n tinerețe, când făcea furori cu formele apetisante. „Ce s-a întâmplat…
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună 20 de ani
Ea e Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. A lăsat-o și s-a cuplat cu Monica Bîrlădeanu. Au fost împreună…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ospătar, dumneata numești asta supă de pasăre?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ospătar, dumneata numești asta supă de pasăre?
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti:
Câţi bani dă pe chirie un student venit în Bucureşti: "Studio. În Cişmigiu, să fiu aproape de universitate"
Gazul FĂRĂ MIROS și fără culoare care provoacă cea mai cumplită boală a secolului
Gazul FĂRĂ MIROS și fără culoare care provoacă cea mai cumplită boală a secolului
Diana Şucu, postare emoţionantă după ce a aniversat 17 ani de la cununia religioasă cu Dan Şucu!
Diana Şucu, postare emoţionantă după ce a aniversat 17 ani de la cununia religioasă cu Dan Şucu!
Marele absent de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță! Nu se așteptau niciodată ca el să lipsească
Marele absent de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță! Nu se așteptau niciodată ca el să lipsească
Ungurii, excluși din NATO?! Au pierdut încrederea tuturor. Decizia pe care Putin abia o așteaptă
Ungurii, excluși din NATO?! Au pierdut încrederea tuturor. Decizia pe care Putin abia o așteaptă
Ea este Virginia, doctorița de la ATI care a fost aproape strivită de o șoferiță! Coincidență stranie, accidentul s-a produs după ce și-a înmormântat socrul 
Ea este Virginia, doctorița de la ATI care a fost aproape strivită de o șoferiță! Coincidență stranie, accidentul s-a produs…
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Un nou membru în staff-ul selecţionerului Mircea Lucescu
Un nou membru în staff-ul selecţionerului Mircea Lucescu
Test în România cu cel mai simpatic SUV-uleț de oraș - VIDEO
Test în România cu cel mai simpatic SUV-uleț de oraș - VIDEO
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat tortul și mărturiile
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la nunta celor doi. Cum au arătat…
×