Atacantul Chico Fernandez a declarat, vineri seară, că formația Farul a obținut un rezultat foarte bun în meciul cu Steaua, scor 1-1, din etapa a XXIV-a a Ligii I, însă a precizat că echipa constănțeană ar fi putut să învingă.
"Am obținut un rezultat foarte bun, dar cred că puteam câștiga trei puncte. Știam că Steaua va juca foarte bine, însă azi a avut probleme în apărare. Noi am jucat foarte bine și am venit aici cu gândul la victorie, pentru că o doream după cinci meciuri în care nu am câștigat", a spus Chico.
Fotbalistul a precizat că pentru el este ceva special faptul că a marcat în poarta Stelei. Chico a menționat că formația bucureșteană mai are șanse să termine campionatul pe un loc ce îi va permite participarea în Cupa UEFA: "Cred că Steaua mai poate spera la un loc de Cupa UEFA pentru că acolo încă mai are șanse. Însă pentru un loc în Liga Campionilor le va fi foarte greu".
Portarul George Curcă s-a declarat mulțumit de remiză. "Azi am prins o zi foarte bună, în vreme ce Steaua nu a jucat așa cum ne așteptam noi. În trecut, am avut probleme, dar acum avem o echipă nouă și suntem mulțumiți de acest rezultat. Pentru noi, care suntem o echipă mică, acest rezultat este unul mare. Am venit aici cu gândul să nu plecăm cu sacoșa goală. E normal ca și suporterii să fie supărați pentru că vedeți cum se întâmplă și la Steaua, atunci când nu sunt rezultate și echipa merge prost, fanii sunt nemulțumiți", a afirmat Curcă.
Echipa Steaua București a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul susținut, vineri, pe teren propriu, în compania formației Farul Constanța, contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I. Pentru Steaua a marcat Stancu ’55, în timp ce pentru Farul a înscris Chico ’73.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER