„Cred în copiii Craiovei”

Dorel Stoica își face mea culpa după sezonul trecut, când a anunțat că vrea titlul și a încheiat sezonul înjurat de fani. După ce devenise ținta tribunelor, căpitanul „juveților”, Dorel Stoica, a promis că preferă să vorbească mai mult pe teren, iar la conferințe ar fi bine să spună doar despre meciul următor, fără a aminti de obiective.

1-0 cu Buzău, 4-0 cu Jiul, sună promițător pentru Universitatea Craiova?
Noi ne-am propus și cu Buzău, și cu Jiul să jucăm bine, iar pe acest fond să și câștigăm. Am și reușit, dar trebuie să ne gândim că sâmbătă începe campionatul și nu vom avea nici suporterii de partea noastră.

Anul trecut, după 4-0 cu Farul, ziceai că la Iași veți avea 2-0 la pauză. Ce va fi acum cu Iași?
Nu mai contează ce-a fost atunci. Sper să batem la limită, 1-0, 2-1, dar să luăm cele trei puncte. Va fi foarte greu, pentru că vom juca pe o temperatură foarte ridicată, dar vom da totul pentru victorie la debutul în noul sezon.

Trage Craiova pentru titlu în acest an?
Anul trecut am făcut o declarație despre obiectivul Științei și toți au început să dea în mine. Normal că am fost deranjat de acele afirmații la adresa mea, dar acum suntem în fața unui nou sezon și nu voi mai vorbi așa de mult. Prefer să o facem pe teren și să se vadă acest lucru și în clasament.

Cum este să ai pe banca de rezerve jucători sub 20 de ani?
Avem o echipă tânără, mai tânără decât sezonul trecut, însă, dacă nu credeam în această echipă, eram plecat acum de la Craiova. De aceea am și rămas.

Ai tot fost înjurat de suporteri. Cum e mai bine, cu fani sau fără?
Normal că toți ne dorim să umplem stadionul și să fim susținuți de suporteri. Va fi foarte greu în acest debut de campionat, mai ales că nu se știe dacă vom reveni așa de repede pe „Oblemenco”.

1 gol a marcat Dorel Stoica pentru Universitatea Craiova în campionatul trecut, în meciul de pe teren propriu cu CFR Cluj

Publicat: 20 07. 2008, 23:19
Actualizat: 21 07. 2008, 02:40