Credit** pentru licență

Giuleștenii au încheiat anul la doar trei puncte de primul loc
al campionatului, în ciuda faptului că George Copos s-a plâns de
situația financiară precară a Rapidului. Totuși, același George
Copos nu a stat cu mâinile în sân și a căutat soluții pentru a-i
scoate pe giuleșteni din impas. Bossul Rapidului este foarte
aproape de a găsi din nou o portiță de scăpare pentru ca „Farmecul
vieții” să rămână în lupta pentru un loc în Europa League sau chiar
să câștige campionatul, situație în care, după cum spune Copos,
Rapidul s-ar salva de la faliment, banii de la UEFA fiind o
adevărată mană cerească.

Astfel, giuleștenii încearcă în perioada următoare să obțină un
împrumut bancar în jurul sumei de șase milioane de euro, bani care
ar aduce liniștea mult dorită. Prin acest împrumut, Copos urmează
să achite toate datoriile, rezolvând astfel și problemele legate de
obținerea licenței, dar în același timp speră să și aducă câțiva
jucători pentru a întări lotul pregătit de Nicolae Manea, în
vederea abordării returului cu cât mai mare încredere. Totuși,
lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple, patronul Rapidului
dorindu-și să obțină acceptul pentru acest împrumut prin garantarea
cu drepturile TV pentru sezonul în curs și cel următor.

Avem în plan contactarea unui împrumut
bancar pentru stingerea mai multor datorii, fără de care nu am
putea primi licența. Singura piedică este să găsim o formă de a
garanta băncii acest împrumut. Este vorba de câteva milioane de
euro
„, Ioan Taban, președinte CA Rapid.

Ne propunem să câștigăm acest campionat pentru a salva
Rapidul de la faliment. Important e să plătim licența și e vorba de
șase milioane de euro
„, George Copos, patron Rapid

10 milioane de
euro este suma minimă pe care o obține campioana României prin
accederea directă în grupele Ligii Campionilor

Publicat: 05 01. 2010, 10:15
Actualizat: 05 01. 2010, 10:17