FC Vaslui l-a luat pe Milan Borjan, un portar care a început fotbalul la Boca Juniors.
Internaționalul canadian Milan Borjan (foto, 24 de ani) a semnat ieri un contract pe sașe luni cu opțiune de prelungire pentru încă două sezoane cu FC Vaslui, iar Porumboiu a plătit 100.000 de euro turcilor de la Sivasspor.
„Borjan este fotbalistul Vasluiului pentru următoarele șase luni, cu opțiune de prelungire pentru doi ani. Este un jucător de valoare, care își va arăta clasa în retur”, a spus Adrian Porumboiu. Portarul nord-american are o poveste interesantă. El s-a născut în localitatea Knin, din Croația, unde populația sârbă este majoritară, iar în 2004 a fugit cu toată familia sa din cauza problemelor interetnice. Ai lui s-au stabilit în Canada, țară a cărei cetățenie o are și el, iar Milan a ajuns în America de Sud, la Boca Juniors. În 2006 s-a transferat la marea rivală River Plate, unde a stat un singur sezon.
„Vasluiul, un pas înainte!” În 2009 s-a întors în Serbia, la Rad Belgrad, unde a fost remarcat de turcii de la Sivasspor. Fotbalistul canadian cunoaște foarte bine fotbalul românesc și speră ca transferul său la Vaslui să fie un pas înainte. „Știu multe despre campionatul românesc, este o competiție interesantă. Cred că am făcut un pas în față prin venirea la Vaslui, aveam nevoie să avansez pentru a evolua în naționala Canadei”, a spus Borjan.
10 meciuri a jucat Milan Borjan pentru Sivasspor în acest sezon în campionatul Turciei, el primind 17 goluri
4 selecții în naționala de seniori a Canadei are Milan Borjan. El a debutat pe 9 februarie 2011, la partida amicală cu Grecia, de la Atena, scor 0-1
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER