Steaua așteaptă în continuare prima victorie în Spania. A trecut și meciul cu Union Berlin, iar steliștii tot nu au reușit să se ‘lipească’ de victorie. Adi Popa recunoaște că jucătorii nu sunt proaspeți: „În felul lor, contează și rezultatele din aceste meciuri”
„A fost un meci ca oricare meci de pregătire. Se vede și în teren că nu suntem proaspeți și că nu suntem așa cum ne dorim. În felul lor, aceste rezultate contează și ele, mai ales pentru moralul nostru. Ne dorim să câștigăm și când jucăm între noi. Toate meciurile de până acum au fost foarte grele, ei sunt mult mai avansați cu pregătirea. Contează și lucrurile astea”, a declarat Adi Popa la Digi Sport.
„Va fi o luptă foarte grea în campionat”
„Eu mă simt bine, este foarte important să nu apară accidentări în această perioadă. Tragem la fiecare antrenament, trebuie să ne pregătim dacă vrem să câștigăm iar campionatul, va fi o luptă foarte grea. Noi ne vom pregăti foarte bine. Depinde ce vom face în acele două meciuri restante, categoric ne dorim să le câștigăm și vom avea un mic avantaj”, a mai spus Adi Popa.
Steaua București a terminat la egalitate, luni, scor 1-1 (0-0), cu Union Berlin, din liga a doua germană, în cea de-a patra partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire din Spania.
Steaua a deschis scorul prin Piovaccari, în minutul 48, Union Berlin reușind egalarea prin Terodde, în minutul 85.
Antrenorul Laurențiu Reghecampf a folosit următoarea formulă de echipă: Tătărușanu – Georgievski (Râpă ’46), Varela (Gardoș ’46), Szukala (Aldea ’74), Pîrvulescu (Latovlevici ’46) – Bourceanu (Ad. Popa ’46), Pintilii (Prepeliță ’12) – Chipciu (Keșeru ’60), Iancu (Stanciu ’46), Tănase (Răduț ’60) – Kapetanos (Piovaccari ’46).
Următoarea partidă amicală a steliștilor va avea loc miercuri, de la ora 19.00, împotriva formației azere FK Baku.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER