Adrian Cristea a fost prezentat astăzi oficial la Steaua, fostul jucător al Petrolului declarând că este onorat să îmbrace tricoul echipei din Ghencea și că speră să răsplătească încrederea antrenorilor și oficialilor care au decis transferul său.
„Este o onoare pentru mine să îmbrac tricoul Stelei, un club cu o tradiție imensă și sper să răsplătesc încrederea care mi-a fost acordată. Știu că va fi greu, însă voi da 100% pentru a-mi ajuta colegii atunci când se va apela la mine. Sunt sigur că profesionalismul staff-ului de la Steaua și metodele excelente de pregătire mă vor ajuta și pe mine, la fel ca și pe colegii mei, să am evoluții cât mai bune în viitor. Cel mai important este să ne fie greu în antrenamente și ușor la meciuri„, a declarat Adrian Cristea pentru site-ul oficial al Stelei.
Fotbalistul de 29 de ani va încasa la Steaua un salariu de 10.000 de euro lunar.
sursa foto și video: steauafc.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER