Cornel Țălnar i-a propus vineri lui Cristi Borcea să-l aducă în „Groapă” pe Călin Cristea (21 de ani) de la Alba Iulia. Președintele executiv al „câinilor” a trecut imediat la acțiune și a sunat pentru a se interesa de prețul fotbalistului.
Granzii campionatului au pus ochii încă din tur pe mijlocașul stânga al Unirii, Călin Cristea (foto). Vineri, șeful lui Dinamo, Cristi Borcea, i-a contactat pe conducătorii ardelenilor pentru a-l cere pe jucător în „Groapă” la propunerea lui Cornel Țălnar, care îl știe bine pe acesta încă din perioada în care era junior la Alba Iulia. „Da, e adevărat, ne-au căutat cei de la Dinamo, la fel cum au făcut și cei de la Rapid și Steaua. Cristea a fost declarat de specialiști cel mai bun mijlocaș stânga din tur și era normal să fie vânat de echipe mari. De el s-au interesat și echipe din Italia, Rusia și Germania”, a recunoscut Marian Sarmeș, președinte CA la Alba.
„N-am prea vrea să-l dăm acum pe Cristea. E un jucător de care avem mare nevoie în retur”, Marian Sarmeș, președinte CA Alba Iulia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER