Narcis Răducan susține că decizia Comisiei de Disciplină a LPF în „cazul Cristea” este corectă și că orice alt deznodământ ar fi dezavantajat Steaua și ar fi creat mari probleme în fotbalul românesc.
„E o decizie corectă și mă bucur că s-a luat. Este o pierdere pentru Dinamo, dar asta s-a întâmplat la meciul cu Oțelul. Cristea e unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo. A trecut pe la Steaua, era motivat și ar fi putut fi periculos. Dacă se anula acel cartonaș, sigur contestam decizia. Dar e bine că au analizat serios situația și și-au dat seama că așa e corect. Altfel se dezechilibra campionatul. Toată lumea trebuie tratată corect”, a spus Răducan la Sport.ro.
Directorul sportiv al Stelei spune că Marius Lăcătuș are la dispoziție întreg lotul de jucători pentru derby: „Toți jucătorii Stelei vor fi valizi la ora meciului cu Dinamo, inclusiv Apostol, chiar dacă încă mai are unele dureri”.
Meciul dintre Dinamo și Steaua se va disputa duminică, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER