Cristea, la cel mai bun meci în tricoul Stelei: „Mă bucur că am reușit să marchez! Ne batem de la egal la egal cu Schalke”

Adrian Cristea a reușit un meci perfect pentru Steaua în partida cu Săgeata Năvodari. „Prințul” a pasat decisiv și a marcat apoi în victoria categorică a roș-albaștrilor, scor 5-0.

Cristea spune că se bucură pentru acest gol, dar mai importantă este echipa și speră ca echipa lui Reghecampf să acceadă în optimile Champions League.

„Mă bucur că am reușit să câștigăm. Trebuie să fim determinați la fiecare meci, importantă este echipa, nu contează cine marchează. Dedic golul fetiței mele, mă bucur că am reușit să marchez. Ne dorim să ajungem în optimile Champions League, important e să trecem mai departe, nu contează de pe ce loc. Ne batem de la egal la egal cu Schalke”, a declarat Adrian Cristea la finalul partidei.

Publicat: 15 09. 2013, 00:09
Actualizat: 15 09. 2013, 00:10