Andrei Cristea a izbutit să marcheze în partida pe care FC Brașov a încheiat-o la egalitate cu Gaz Metan Mediaș (1-1) gol care îi păstrează pe „stegari” în prima ligă.
„A fost un campionat extrem de dificil pentru noi. Ne bucurăm de această salvare. A fost cel mai greu moment din carieră. O încărcătură mentală foarte greu de suportat. Nu vreau să comentez ce au spus cei de la Timișoara. Erau o echipă plătită la zi, este o lovitură în orgoliu pentru ei. Le doresc să revină în prima ligă, lumea de acolo iubește fotbalul. Nu știu dacă voi rămâne la Brașov. Este un oraș minunat, sunt sigur că echipa va avea o altă față în sezonul viitor”, a spus Cristea la DigiSport.
FC Brașov a smuls o remiză la Gaz Metan, 1-1, rezultat cu ajutorul căruia a reușit să facă 38 de puncte și să obțină salvarea de la retrogradare, datorită rezultatelor directe mai bune față de Săgeata Năvodari și ACS Poli Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER