Mijlocașul dinamovist Adrian Cristea a declarat, marți, la revenirea din Emiratele Arabe Unite, că nu are timp și nici nu are rost să fie dezamăgit de ratarea transferului la formația Al-Ahli, pregătită de Ioan Andone.
„Am fost într-o vacanță, o mini-vacanță. Am făcut vizita medicală, totul OK, dar am înțeles că nu au căzut de acord. Nu au mai vrut să dea banii la care s-au înțeles. Nu am timp și nu are rost să fiu dezamăgit, mă gândesc doar la prezent și la viitorul apropiat. Am vorbit cu Andone. Avea nevoie de mine acolo, îi părea rău că nu s-a realizat transferul. Eu semnasem actele prin care îmi dădeam acordul să mă transfer, dar s-au schimbat, nu știu”, a spus Cristea.
Referindu-se la echipa națională, Cristea a afirmat că primordial pentru el este să își recâștige locul de titular în echipa antrenată de Dario Bonetti. „Important este să joc, să-mi recâștig locul de titular la Dinamo, să joc meci de meci, apoi vom vedea ce va fi la națională”, a precizat Cristea.
FC Dinamo și Al-Ahli au căzut vineri de acord în ceea ce privește împrumutul lui Adrian Cristea la echipa antrenată de Ioan Andone, dar ulterior, după ce jucătorul a efectuat vizita medicală, conducătorii grupării din Emiratele Arabe Unite nu au mai fost de acord să plătească și TVA-ul aferent sumei solicitate pentru transferul mijlocașului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER