Cristea și-a rezolvat problemele. Cu Bianca!
După antrenamentul de dimineață, „Prințul” a fost băgat în
ședință, nu de acționari sau de Țălnar, ci de „blonda lui Bote”.
Adrian Cristea a avut o întâlnire decisivă ieri. Nu este vorba de
renegocierea salariului sau de semnarea vreunui contract, ci de o
întâlnire legată de viața sentimentală a mijlocașului.
A venit la antrenamentul pe care Țălnar l-a programat de dimineață,
iar apoi a plecat grăbit spre o cafenea din centrul Capitalei. Aici
s-a întâlnit cu Bianca Drăgușanu, cunoscută publicului larg ca
„blonda lui Bote” care între timp, se pare că ar fi ajuns „blonda
Prințului”. Expresia are titlu de caterincă în vestiarul
„câinilor”, dar și în tribunele din „Ștefan cel Mare” care au și
scos un cântec dedicate acestei idile.
Primă audiție, la Urziceni: „La Bianca ai marcat, de Dinamo ai
uitat”.