Cristescu: „Locul din clasament nu ne onorează!** Vom furniza surpriza în Cupă!”

Mijlocașul echipei FC Brașov, Marian Cristescu, a declarat,
miercuri, că nu are o vacanță prea liniștită, fiind nemulțumit de
ce a realizat alături de coechipierii săi în turul
campionatului.

„Din păcate nu avem o vacanță tocmai liniștită pentru că
locul 12 din clasament nu este unul care să ne onoreze. Nu avem cum
să fim mulțumiți pentru că am făcut jocuri bune, însă rezultatele
nu au fost pe măsura așteptărilor noastre. Trebuie să fim uniți cu
toții, să obținem rezultate cât mai bune în partea a doua a
sezonului, pentru că știm că am rămas datori suporterilor. Nu mă
tem de retrogradare, pentru că sunt convins că avem forța să ne
putem îndeplini obiectivul”
, a spus Cristescu, pentru
site-ul oficial al clubului.

În prima partea a sezonului 2010/2011, mijlocașul Marian Cristescu
a marcat două goluri pentru FC Brașov, unul în meciul cu Victoria
Brăneșsti, dar și golul calificării în semifinalele Cupei României
în jocul cu FC Timișoara. Cristescu promite cel puțin patru goluri
în retur. „Am încredere că împreună cu antrenorii Antonio
Conceicao și Daniel Isăilă putem face o figură frumoasă în retur,
dar și că vom putea furniza supriza în semifinalele Cupei României.
Pentru 2011 îmi doresc să fiu sănătos și promit că voi da măcar
patru goluri în retur. De Crăciun voi fi acasă, impreuna cu
familia, iar Revelionul il voi petrece la Brașov împreună cu mai
mulți prieteni”
, a completat Cristescu.

MEDIAFAX

Publicat: 22 12. 2010, 16:51
Actualizat: 22 12. 2010, 16:55