Cristescu nu se teme de Steaua: „Nu m-a impresionat! Mergem să câștigăm”

Primul derby al echipelor din Capitală va avea loc sâmbăta viitoare de la ora 21:00 și se va dsputa între Steaua și Rapid.

Chiar dacă au rămas cu emoții în Liga 1, giuleștenii nu se tem deloc de partida cu echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, care are numai victorii în actualul sezon.

Nicolae Cristescu, unul dintre acționarii Rapidului, nu a părut impresionat de evoluția Stelei din prima etapă din meciul cu Ceahlăul, câștigat în cele din urmă cu scorul de 2-1.

„Nu mi-e teamă deloc de Steaua. Noi plecăm mai mult decât optimiști pentru meciul cu Steaua. Acesta este spiritul Rapidului, nu mergem precum mielul la tăiere. Avem șansa noastră, uitați-vă la ultimul meci pe care l-a avut Steaua în campionat. Nu m-a impresionat cu Ceahlăul. Mergem să încercăm să câștigăm și sunt sigur că vom face un meci foarte bun”, a spus Cristescu la Digi Sport.

Publicat: 27 07. 2013, 14:57
Actualizat: 27 07. 2013, 14:58