Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a anunțat pentru ce jucători există oferte pe masa campioanei României.
Până acum, CFR Cluj a obținut semnătura lui Jefte Betancor, atacantul spaniol în vârstă de 28 de ani de la Farul Constanța. Campioana României a adus și un fundaș central croat în vârstă de 28 de ani, împrumutat de la Vejle, Denis Kolinger.
Totuși, CFR Cluj ar putea să și vândă câțiva jucători de bază din lotul lui Dan Petrescu.
Andrei Burcă (fundaș central, 29 de ani), Claudiu Petrila (extremă stânga, 21 de ani), Nana Boateng (mijlocaș defensiv, 28 de ani) și Gabriel Debeljuh (atacant, 25 de ani) au oferte concrete pe masă, susține președintele clubului.
Cristi Balaj susține, însă, că sumele de transfer oferite sunt prea mici pentru valoarea jucătorilor amintiți, motiv pentru care CFR Cluj a respins primele propuneri, dar nu exclude varianta ca aceste sume să crească și fotbaliștii să plece din Gruia.
„Pot să spun că am cheltuit mai mult decât am încasat în această vară, chiar dacă am vândut jucători. În schimb, transferurile importante nu le-am validat. Nu ne-am dat acordul să plece în acest moment Petrila, Debeljuh, Burcă, Boateng, jucători care au oferte substanțiale. Considerăm că încă sumele care ne-au fost oferite nu sunt reale în raport cu valoarea jucătorilor. Orice se poate întâmpla, perioada de transferuri e lungă, până la 5 septembrie”, a spus Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.
După Jefte Betancor și Denis Kolinger, Cristi Balaj a anunțat că CFR Cluj va mai aduce trei jucători tineri.
„Urmează să mai aducem trei acum. Unul singur are 21 de ani, restul de 18, 19 ani. Din Coasta de Fildeş. Vor merge la echipa a doua, apoi, dacă nu vor prinde prima echipă, îi vom împrumuta la Liga 2. Yeboah, avem mare încredere în el”, a spus Cristi Balaj, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER