Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, pune la zid două dintre vedetele lui Dan Petrescu! Pe cine critică oficialul după egalul cu Universitatea Craiova: „Nu avea voie!”
Cristi Balaj, președintele clubului CFR Cluj, a analizat greșelile făcute de către jucători în meciul cu Universitatea Craiova și i-a criticat pe Mario Camora, fundașul stânga și căpitanul în vârstă de 35 de ani, și pe Cristi Bălgrădean, portarul în vârstă de 33 de ani.
Universitatea Craiova și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Claudiu Petrila, în minutul 14, respectiv Gustavo, în minutul 90+6.
După ce a dezvăluit ce restanțe salariale au jucătorii de la CFR Cluj, Cristi Balaj a criticat vedetele lui Dan Petrescu pentru atitudinea din meciul cu Universitatea Craiova.
Cristi Balaj, critici pentru Mario Camora și Cristi Bălgrădean, după Universitatea Craiova – CFR Cluj
În minutul 84 al întâlnirii din Bănie, Mario Camora l-a faultat pe Ștefan Vlădoiu și a încasat cel de-al doilea cartonaș galben, lăsându-și astfel echipa în zece oameni.
În cel de-al șaselea minut al prelungirilor, Universitatea Craiova a restabilit egalitatea, după mai multe parade consecutive ale lui Cristi Bălgrădean. Portarul lui CFR Cluj și-a ieșit din minți și i-a adresat injurii arbitrului Ovidiu Hațegan, motiv pentru care i-a arătat cartonașul roșu chiar înainte de a fluiera finalul partidei.
Cristi Balaj consideră inadmisibile imprudențele celor doi jucători cu mare experiență din lotul lui CFR Cluj și nu contestă deloc deciziile arbitrului Ovidiu Hațegan.
„Jucătorii eliminați trebuia să fie mai atenți. Camora trebuia să evite primul cartonaș galben, dar și pe al doilea. Bălgrădean nu avea voie, clar s-a întâmplat ceva dacă a văzut roșu direct. Nu avea voie. A fost iritat de anumite decizii, s-a simțit nedreptățit de anumite decizii”, a spus Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.
„Arbitrajul a fost bun, dar cred că mi s-a dat primul galben foarte ușor. În rest, mi s-a părut un arbitraj bun” – Mario Camora, după Universitatea Craiova – CFR Cluj