Cristi Balaj este, oficial, noul președinte al lui CFR Cluj. Anunțul a fost făcut miercuri seara de formația din Gruia.
Fostul președinte al ANAD a plecat recent de la agenția anti-doping pentru a semna cu CFR Cluj.
Fostul arbitru internațional s-a înțeles cu clubul arădean încă din luna septembrie, însă a așteptat ca proiectul de lege privind dopajul în sport să fie adoptat.
„Bun venit în familia CFR, Cristi Balaj!
Suntem bucuroși să vă anunțăm că începând de astăzi, Cristi Balaj, fostul mare arbitru al României și fost președinte al Agenției Naționale Anti-Doping, este noul președinte al echipei CFR 1907 Cluj.
Îi urăm bun venit în familia CFR și cât mai multe performanțe la conducerea echipei noastre!”, a transmis CFR Cluj printr-o postare pe Facebook.
În urmă cu o zi, ANAD a anunțat printr-un comunicat că fostul arbitru a decis să plece de la conducerea agenției, prezentând și o declarație a acestuia în acest sens.
”Nu a fost o decizie ușoară, însă am luat în calcul toate aspectele și m-am hotărât. Părăsesc Agenția Națională Anti-Doping cu fruntea sus, mândru de ceea ce am realizazt aici și mă bucur mai ales pentru că știu că ceea ce am clădit rămâne pe mâini bune.
Colectivul ANAD formează o echipă de excepție, cu profesioniști alături de care am avut o reală plăcere să lucrez”, sunt cuvintele lui Cristi Balaj, potrivit comunicatului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER