Cristi Balaj știe de ce brigada condusă de Hațegan a greșit la FCSB – Craiova: „Mi-au trebuit ani ca să înțeleg asta”
Fostul arbitru internațional Cristian Balaj a găsit explicația pentru gafele brigăzii de arbitri de la FCSB – Craiova, 3-2, derby-ul playoff-ului Ligii 1 Betano.
„Cele mai multe greșeli le-am făcut când veneam de la meciuri internaționale și eram obosit. Schimbam trei avioane, aveam o zi de pauză, după care arbitram. Mi-au trebuit ani să înțeleg de ce greșeam în meciurile acelea. Am ajuns să fac hârtie la Comisia de arbitrii și i-am rugat să nu mai fiu delegat după meciurile internaționale”, a spus Cristian Balaj la Telekom Sport.
Ovidiu Hațegan a arbitrat la data de 21 martie partida Belgia – Rusia, 3-1, în preliminariile Euro 2020, apoi două zile mai târziu a condus meciul Al Hilal – Ohod din Arabia Saudite. La data de 26 martie a oficiat jocul amical dintre Cehia și Brazilia, 1-3, „cursa” de zece zile fiind încheiată cu FCSB – Craiova.
FCSB a învins cu 3-2 pe Craiova, dar în minutul 55 golul lui Romario Benzar a fost anulat în mod greșit. Inclusiv Ion Crăciunescu, fost mare arbitru internațional, a anunțat că reușita a fost valabilă. La acest meci au fost delegați Ovidiu Hațegan – Octavian Șovre, Sebastian Eugen Gheorghe – Iulian Dima, în timp ce observatori au fost Marian Salomir și Octavian Goga. Prestația „fluierașilor” l-a făcut pe Gigi Becali să ceară o brigadă străină la derby-urile cu CFR.