Prezentată drept „momentul zilei în România”, conferința de presă organizată ieri pentru a oficializa public divorțul pe cale amiabilă dintre Cristi Borcea și Dinamo a fost un amalgam de trăiri și evenimente. Construit parcă pe calapodul unui derby sec, evenimentul a fost prilejul perfect pentru a achita în ultimul minut polițele neplătite, de a arunca cu mulțumiri și de a ridica prieteni vechi la rang de „frați”
Ora 16:00, primul fluier, iar Dinamo apare în sala de joc de la Howard Johnson cu tripleta de atac din Consiliul de Adminsitrație. Nicolae Badea joacă central, interpretează rolul pivotului, pentru că vorbele sale nu sunt niciodată decisive. Președintele CA pare să joace pentru colegi. În dreapta, Săvulescu. E promisiunea echipei, viitorul. Privește atent prestațiile veteranilor care-l acompaniază la masă și, atunci când intervine, vrea tot timpul să înscrie, drept dovadă ironia fină din momentul în care vorbește de viitorul lui Dinamo: „Ca să citez pe cineva, să facem bine ca să nu fie rău”. Totuși, omul-spectacol e cu siguranță altul, cel care se află la ultimul său meci în „tricoul” acestei echipe.
S-a împăcat cu Săvulescu
Camuflat într-un costum impecabil, așa cum a obișnuit, cu cravata roșie în jurul gâtului, Cristi Borcea împarte cu zâmbetul larg impregnat pe chip povești de succes, legende ale unor vremuri mai puțin ofertante, dar și săgeți. Repriza aducerilor aminte începe cu mingea lansată pe Badea. Se vorbește de suflet și sentimente, dar atmosfera e rece. Doar niște ochi albaștri, strălucitori, încălzesc atmosfera. Sunt ai lui Borcea, cel care arde de nerăbdare să preia controlul balonului, dar seniorul fost coleg de acționariat parcă ține prea mult de minge. Știe toată lumea că la Dinamo totul e roz, că logodna dintre succes și Borcea ar fi continuat veșnic dacă medicina ar fi reușit să îndrepte fără cusur situațiile cardiace delicate, că roș-albii încep un proiect de succes.
Și vine momentul. Un oftat, semn al unei misiuni dificile, iar apoi microfonul se lipește de mâna veteranului transferat la Miami, precum mingea de exterioarele finisate de nisip pe Copacabana. „Când am venit, în 1995, nu aveam nici bani de apă plată sau minerală. Salariile erau de 200 de dolari pe lună. Acum sunt condiții”, cântărește Borcea în balanța timpului. Că trecutul e rău, iar viitorul bun, ne dăm seama și mai bine ulterior. „Sunt prieten cu Dragoș de atâția ani. Am folosit cuvinte regretabile, dar toți ne certăm cu frații, surorile”, explică fostul acționar. „A venit la Miami cu avionul, cred că era beat, că așa l-am adus la meciul cu Lazio de la Cannes”, sună demonstrația plastică a compromisurilor pe care acționarii le fac la Dinamo ca treaba să meargă. Și încă una caldă: „Lui Cohn îi mulțumim. Fără cele 3.000 de cartoane pe care mi le-a dat nu dădeam foc peluzei în Ghencea”.
Dezvăluirea cu iz de autodenunț venită ca reacție la declarațiile acide ale fostului acționar dinamovist Vladimir Cohn avea însă un mesaj clar, nerostit: „Acțiunile te înfrățesc și asta e tot ce contează”. La final, când deja ceasul indica fix 90 de minute de întrebări serioase fără răspunsuri clare, aflăm și în ce etapă intră metamorfoza ultrasului-acționar. Acum e președinte executiv, dar de onoare. O nouă inovație a acționariatului dinamovist.
În ultimii 17 ani am trăit cea mai bună perioadă a clubului. Totuși, mi-aș dori ca Dinamo să joace cât mai curând în Ligă, unde eu n-am reușit să ajung Cristi Borcea, președinte executiv de onoare Dinamo
Vreau să mă retrag de 3 ani, de când am pierdut campionatul în 2009. Cristi Borcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER