Cristi Dumitru neagă transferul la FC Argeș! Mama fotbalistului, acuzații incredibile: „Contul lui a fost spart!”. Jean Vlădoiu a confirmat totul
Cristi Dumitru (20 de ani) susține că nu a semnat cu FC Argeș, astfel că informația oferită chiar de pe contul lui personal de Instagram este falsă.
În cursul zilei de joi, de pe contul lui Cristi Dumitru a fost postat anunțul conform căruia a devenit definitiv fotbalistul lui FC Argeș – în condițiile în care joacă pentru piteșteni sub formă de împrumut de la FCSB.
Jucătorul a negat transferul la interviurile de după meciul dintre FC Argeș și CFR Cluj (0-6), după ce mama lui a făcut ordine în mediul online și a anunțat că fiului ei i-a fost spart contul de Instagram.
Cristi Dumitru neagă transferul la FC Argeș
Cristi Dumitru susține că nu a semnat cu FC Argeș, astfel că în continuare este jucătorul lui FCSB. Atacantul piteștenilor recunoaște că și-ar dori să devină, definitiv, fotbalistul clubului din Trivale, dar spune că acest aspect nu depinde numai de el.
„Am început binișor meciul cu ocazia din minutul 1. După 3-0, veneau golurile rând pe rând. În campionatul regulat nu am avut așa dificultăți. Am intrat în play-off și am avut acea automotivație, dar, din păcate, nu am arătat bine.
Nu am semnat prelungirea, mi-aș dori să rămân, dar nu eu decid”, a spus Cristi Dumitru după meciul dintre FC Argeș și CFR Cluj.
Întrebat dacă poate confirma transferul definitiv al lui Cristi Dumitru de la FCSB la FC Argeș, președintele formației din Pitești, Jean Vlădoiu, a validat spusele jucătorului: „Ar fi un câștig pentru noi, dar nu știu nimic”.
Mama fotbalistului, Daniela Dumitru, a scris pe Instagram că informația postată de fiul său este falsă, fiind scrisă de persoana care i-ar fi spart acestuia parola. „Contul acesta a fost spart! Nu mai este al lui, nu mai dați nimic”, a fost mesajul scris de mama lui Cristi Dumitru în mediul online.