La aproape o lună de la ultima apariție ca titular în garnitura lui Bogdan Vintilă, Cristi Manea a fost din nou titular pentru FCSB. Fundașul dreapta a impresionat în vară la Europeanul de tineret și a fost adus ca o mare vedetă. Însă evoluțiile lui Valentin Crețu l-au transformat pe Manea în rezervă, iar suspendarea rivalului i-a oferit o șansă bună de a se remarca jucătorului care a câștigat ultimele două titluri cu CFR Cluj.
„Suntem foarte bucuroși cu această victorie, pentru că am jucat pe un teren foarte greu, care se rupea. Sunt convins că toate echipele vor avea un meci greu aici”, a explicat Manea imediat după victoria obținută in extremis cu Poli Iași (2-1).
Fundașul dreapta a continuat și a vorbit despre perioada în care nu a jucat la FCSB. Acesta spune că din punct de vedere fizic este într-o formă excelentă și a folosit ca argument chiar evoluția de pe terenul greu de la Iași. Referitor la meciul cu Poli Iași, pe care vicecampioana a reușit să o învingă după un gol marcat în prelungiri de Dennis Man, Manea susține că ar fi trebuit să vină mai devreme grație superiorității arătate de echipa sa.
„Sunt bucuros că am jucat și cred că am făcut-o destul de bine. Eu mă antrenez zi de zi la fel de bine, indiferent ce se întâmplă. Dacă păcălești fotbalul, te păcălește și el când ți-e lumea mai dragă. Pe mine mă ambiționează criticile. Am 22 de ani, dar am destulă experiență. Îmi văd de treaba mea și dau mereu sută la sută pe teren. Am avut o pauză mai lungă, dar acum sunt bucuros că sunt două sute la sută. S-a văzut asta și azi, pentru că am putut să alerg foarte bine, chiar dacă terenul a fost greu. Am dominat în totalitate meciul, eu așa am văzut din teren. Am pasat bine, am ținut bine mingea, dar nu a intrat mingea în poartă. Am avut și eu vreo două ocazii, nu mă așteptam să-mi vină mingea, dar bine că a marcat Man și că am câștigat – Cristi Manea, fundaș dreapta FCSB
„Sunt bucuros că am jucat și cred că am făcut-o destul de bine. Eu mă antrenez zi de zi la fel de bine, indiferent ce se întâmplă. Dacă păcălești fotbalul, te păcălește și el când ți-e lumea mai dragă.
Pe mine mă ambiționează criticile. Am 22 de ani, dar am destulă experiență. Îmi văd de treaba mea și dau mereu sută la sută pe teren.
Am avut o pauză mai lungă, dar acum sunt bucuros că sunt două sute la sută. S-a văzut asta și azi, pentru că am putut să alerg foarte bine, chiar dacă terenul a fost greu.
Am dominat în totalitate meciul, eu așa am văzut din teren. Am pasat bine, am ținut bine mingea, dar nu a intrat mingea în poartă. Am avut și eu vreo două ocazii, nu mă așteptam să-mi vină mingea, dar bine că a marcat Man și că am câștigat – Cristi Manea, fundaș dreapta FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER