Ioan Andone a confirmat joi faptul că acționarul FC Dinamo, Cristian Borcea, are unele probleme medicale din cauza administrării unor medicamente, dar a precizat că nu crede că acesta se va retrage de la grupare „alb-roșie”.
„Am vorbit și eu cu Cristi Borcea ieri. Nu e în regulă, dar importantă în viață e sănătatea, mai puțin fotbalul. Acum nu poți lua medicamente cu pumnul din cauza fotbalului. Te trezești și nu mai știi ce se întâmplă. Sănătatea și familia sunt mai importante. Nu numai fotbalul. Dar nu se va retrage Cristi de la Dinamo. Nu știu cât de grav e. Am discutat cu el și face totul să revină”, a spus Andone.
Cristian Borcea a spus la jumătatea lunii ianuarie că are probleme de sănătate pe care speră însă să le rezolve, urmând un tratament în Statele Unite ale Americii: „Cu sănătatea nu stau tocmai bine, sunt unele probleme dar sper să le rezolvăm. În America îmbin utilul cu plăcutul, problemele pe care le am cu vremea frumoasă de acolo”.
Borcea a declarat ieri că este la un pas de moarte și că vrea să se retragă din viața publică: „Nu mai pot! Nu îmi mai trebuie nimic”
Gigi Becali nu crede că lucrurile sunt atât de grave: „Cristi se alintă”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER