Cristi Săpunaru s-a ținut de șotii la primul meci în tricoul Rapidului de la revenire: „N-am telefonul la mine, că-l sunam pe Mourinho” + De ce l-a impresionat Mihai Iosif | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Rapid a pierdut meciul amical cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-2, partidă în care a debutat și Cristi Săpunaru, care s-a întors la formația giuleșteană după șase ani.

Golurile au fost marcate de Dogaru, Filip, respectiv pentru giuleșteni de Adrian Bălan. Cristi Săpunaru (37 de ani) a fost rezervă și și-a făcut apariția pe teren la ora 19:23, când a și preluat banderola de la Alexandru Dandea.

„M-am întors acasă și nu-mi doresc decât să fim fericiți la sfârșitul campionatului. Nu știam că am intrat la ora 19:23 pe teren. Am făcut 6 antrenamente, sunt bine. La Rapid sunt copii destul de buni, sperăm să explodeze anul acesta în Liga 1. Avem mulți suporteri, o să vedeți în primul meci cu Chindia câți suntem. Sunt optimist.

Din câte am înțeles vom juca meciul amical cu Dinamo. Mi-e frică să nu ajungă și Dinamo cum am fost noi. Și Dinamo ar avea puterea să revină, pentru că e un club mare și are foarte mulți suporteri în spate”, a declarat Săpunaru.

Săpunaru s-a amuzat la finalul meciului!

Întrebat dacă și-ar fi dorit un antrenor cu nume la Rapid, Săpunaru s-a amuzat: „N-am telefonul la mine, că-l sunam pe Mourinho”.

„Lacina Traore e un atacant foarte bun, dar întrebați-l pe domnul președinte despre transfer. Eu sunt jucător, dacă eram în conducere vă spuneam. Sunt impresionat de munca lui Mihai Iosif. Iubește Rapid de mic. E cineva care să nu fie impresionat de ce a făcut la Rapid?” – Cristi Săpunaru

Echipa de start a Rapidului: Moldovan – Belu, Dandea, Ignat, Junior Moraes – Crepulja, Albu – Carnat, Pănoiu, Hlistei – Ad. Bălan

Săunaru, noul Ruud van Nistelrooy!

De altfel, Săpunaru a fost primit la Rapid cu un contract special și o clauză inedită pe care i-a pus-o președintele Daniel Niculae. Concret, acesta a primit un contract după modelul lui Ruud van Nistelrooy, la Manchester United, păstrând însă proporțiile.

Publicat: 06 07. 2021, 20:13
Actualizat: 06 07. 2021, 20:23