Cristian Dulca: „Dacă un jucător face două, trei meciuri bune, se cere imediat la națională. Nu e normal”. Amintiri „de Aur” de la CM 1998 și din perioada Rapid

• Cristian Dulca (41 de ani) a vorbit deschis pentru ProSport despre perioada în care a evoluat la Rapid sub comanda lui Mircea Lucescu, despre problemele pe care le-a întâmpinat în ultimii ani, atunci când a fost diagnosticat cu cancer de două ori, dar și despre condamnarea lui George Copos la închisoare în „Dosarul Transferurilor”
• Antrenorul celor de la Gaz Metan a abordat și unul dintre subiectele sensibile ale naționalei lui Victor Pițurcă: „Nu mi se pare normal să refuzi naționala. Avem o reală problemă legată de selecție”, este de părere Dulca
• La finalul interviului puteți citi patru întâmplări rememorate de Dulca și considerate de acesta unele dintre cele mai frumoase amintiri pe care le-a trăit în calitate de antrenor, dar și de jucător

Este meseria de antrenor așa cum v-ați imaginat-o când erați jucător? Sau este puțin sub așteptările pe care le aveați înainte să obțineți licența PRO?
Făcând o comparație cu cea de jucător, munca de antrenor e mai grea. Când eram pe teren, mă bazam doar mine. Acum, îmi pun bazele în 22 de jucători. Dacă ei nu funcționează așa cum trebuie, echipa pierde, iar eu nu am cum să împiedic lucrul ăsta. Așa cum atunci când câștigă, meritul nu îmi aparține mie, ci lor. E greu să fii antrenor, mai ales în România, sunt cunoscute problemele prin care trec majoritatea cluburilor de la noi. Dar am vrut să rămân în fenomen după ce a trebuit să mă retrag. Am întrerupt brusc meseria de fotbalist, la 31 de ani, când încă eram la capacitatea maximă.

Din ce cauză ați hotărât să puneți punct carierei de jucător?
Eram la sfârșit de contract cu Honved Budapesta și mă înțelesesem pentru o reîntoarcere în țară la Poli Timișoara. Toate bune și frumoase, m-am prezentat într-o dimineață la controlul medical și după câteva ore am fost chemat în cabinetul unui doctor pentru a mi se spune că mi-a fost găsită o malformație la inimă și că risc să-mi pierd viața pe teren dacă o să continui să joc. M-am speriat destul de rău. Aveam problema și când m-am transferat în Coreea de Sud, la Pohang Steelers, în 1999. Două zile am făcut vizita medicală acolo, analize peste analize. Bine că nu mi s-a întâmplat nimic, că până la urmă mi-a fost detectată problema. Am un mușchi care a crescut în plus, asta ca să rezum cauza retragerii. Și, cum fotbaliștii nu știu să facă altceva în momentul în care sunt nevoiți să își pună ghele în cui, se trezesc că nu au bani și că nu și-au gestionat cum trebuie situația financiară, am decis să rămân în fenomen, să îmi iau licența PRO și să antrenez.

Înainte să semnez cu Rapid, mă uitam la meciurile lor și îi spuneam mamei
Cristian Dulca, antrenor Gaz Metan

În perioada în care jucați la Rapid, antrenor v-a fost Mircea Lucescu. În ce măsură v-a influențat el în hotărârea de a deveni antrenor? Cum era Lucescu pe banca tehnică?
Un bărbat bine (râde)! Lăsând gluma la o parte, din momentul în care a venit nea Mircea la Rapid, lucrurile s-au schimbat complet la echipă. Ne-a influențat pe toți într-un fel sau altul. Și nu mă refer aici numai la joc. Era un bun pedagog, ne-a făcut pe toți să evoluăm și pe plan profesional, dar și personal. Ca jucător, iei câte puțin de la fiecare antrenor. pe care îl ai pe parcursul activității tale  Cel puțin așa era înainte. Mai greu în ziua de astăzi, situația de acum nu îți permite. Nu apuci să te obișnuiești cu un tehnician, că e imediat demis sau pleacă singur, nu mai așteaptă să i se arate ușa. Asta e.

„Aș da cinci ani din viață pentru unul în care să joc din nou fotbal”

Vă mai amintiți momentul în care Mircea Lucescu v-a spus că sunteți căpitanul Rapidului?
Nu ai cum să uiți un astfel de episod. Aveam meci la Târgoviște, contra celor de la Chindia. Cu o oră înainte de startul partidei, făceam mișcări de încălzire prin vestiar. La un moment dat, îl văd pe nea Mirea venind spre mine. Ținea baderola în mână. Mi-a întins-o, am luat-o și l-am întrebat cui trebuie să i-o dau. A zâmbit, mi-a spus că nu trebuie să o dau altcuiva, că eu sunt căpitanul Rapidului. Era în lotul de atunci jucători cu mult mai buni decât mine. Cred că mi-a oferit șansa asta pentru spiritul meu. Eram mai vulcanic, mai ambițios.

Ați evoluat la două echipe din străinătate: Pohang Steelers și Honved Budapesta. Cele două experiențe v-au schimbat în vreun fel? Întreb asta pentru că majoritatea jucătorilor care reușesc să se transfere afară au un discurs parcă tras la indigo referitor la cât de bine este în străinătate și cât de schimbată le este mentalitatea în urma acelei experiențe
Să prinzi un transfer în străinătate e ca și când l-ai fi prins pe Dumnezeu de un picior. Câștigi mai mulți bani decât ți-ai fi imaginat vreodată. Cu riscul de a ieși din circuitul echipei naționale, te duci până în capătul lumii și îți pui semnătura pe un contract cu multe zerouri la sfârșit. Începi să te gândești la tine, la familia ta, vrei siguranță financiară mai presus de orice. Un astfel de exemplu sunt eu. Am ales să joc în Coreea de Sud. Urma să vină pe lume primul meu copil, voiam să aibă parte de tot ceea ce își dorește. Nea Mircea plecase la Inter și singurul meu gând era să îmi găsesc o echipă unde să câștig bine. Nu te schimbă în niciun fel un contract în străinătate. Ți se schimbă suma din cont, asta da.

Dulca a evoluat la Rapid între 1996 și 1999. A fost căpitanul ei un sezon

În calitate de jucător, ați refuzat vreo ofertă pe care astăzi vă doriți să o fi acceptat?
Când eram la Rapid, am primit ofertă de la Karlsruher, echipă din Germania cu care jucasem în turul 1 al Cupei UEFA, în 1996. Impresar îmi era Ioan Becali, m-a sunat și mi-a spus că ar fi interesați aceștia de mine, că m-au remarcat în dubla pe care din păcate o pierdusem. Eram entuziasmat, mi-am dat acceptul, dar apoi a aflat nea Mircea că vreau să plec și nu m-a lăsat. Mi-a zis că ne batem la campionat și că nu am voie să las echipa tocmai atunci. Așa că am rămas. Dar nu regret nimic. M-am dedicat în totalitate fotbalului, nu am încercat niciodată să fentez munca. Dacă ar veni cineva la mine și mi-ar spune că îmi ia cinci ani din viață, dar îmi dă la schimb unul în care să pot din nou să joc, aș accepta fără să mă gândesc de două ori.

„Dacă un jucător face 2-3 meciuri bune, se cere la națională. Nu e normal!”

Aveți șase selecții la echipa națională, dar ați bifat o participare la un Campionat Mondial, cel din 1998. Ce însemna atunci o convocare pentru un jucător și ce s-a întâmplat cu actuala generație care refuză să vină la națională și pun pe primul loc echipele de club la care evoluează?
Am jucat 30 de minute la Campionatul Mondial și o spun cu toată sinceritatea că jumătatea aia de oră a însemnat pentru mine încununarea tuturor eforturilor pe care le-am depus pentru a ajunge fotbalist. Dacă Mutu sau Chivu ar fi avut șansa de a participa la un astfel de turneu final, pot să bag mâna în foc pentru faptul că ar fi muncit de zece ori mai mult. Problema pe care o are naționala în momentul de față este legată de selecție. Când eram eu fotbalist, trebuia să joci un tur de campionat foarte bine pentru a intra în vederile selecționerului pentru o eventuală convocare. Astăzi, dacă un jucător face două meciuri bune, se cere imediat la națională. Nu e normal să refuzi naționala. Fiul meu, Marco, a fost convocat la naționala U15. După primul meci, a venit acasă bucuros și mi-a spus . Despre asta trebuie să fie vorba. Naționala este un lucru deosebit, joci pentru țară, nu pentru o anumită persoană.

Era greu să intri în circuitul naționalei înainte, să fii alături de jucători ca Popescu, care evolua la Barcelona. Și apoi am venit eu, Dulca, fundaș la Rapid București. Mă uitam la el ca la mașini străine
Cristian Dulca, antrenor Gaz Metan

INFO
Henry Chinonso (foto jos), atacantul celor de la Delta Dulcea, a murit la numai 21 de ani, pe 6 august 2012, în timpul unei partide amicale pe care echipa acestuia o disputa împotriva celor de la FC Balotești. Cu puțin timp înainte de finalul meciului, nigerianul s-a prăbușit la pământ, iar medicii au încercat vreme de o oră să-l resusciteze. I-au fost descoperite probleme la inimă, decesul acestuia fiind declarat la ora 13:12. Acesta urma să devină tatăl unui băiat, logodnica acestuia fiind însărcinată în cinci luni

L-ați antrenat pe Henry în perioada în care erați pe banca celor de la Delta Tulcea. Cum ați primit vestea că acesta a murit pe teren în timpul unui meci?
Eram antrenor la U Cluj atunci și întâmplarea face că noi aveam meci cu Steaua, iar cei de la Delta Tulcea erau în cantonament și împărțeam același hotel la Snagov. Cu o seară înainte de tragedie, am stat de vorbă cu foștii mei elevi, îi știam pe toți din perioada în care îi antrenasem. Am râs, am povestit. În dimineața următoare, am auzit urlete. Am fost în stare de șoc în momentul în care am aflat. Pe Henry eu l-am susținut în tot timpul în care am fost la Tulcea, îi văzusem potențialul. Nu mai ești om după așa ceva. Te doare când îți amintești de asta și după doi ani.

„Aș fi fost depresiv dacă nu eram antrenor în 2011, când am avut cancer a doua oară”

Pe lângă problema care v-a fost descoperită la inimă, ați avut două momente în care v-ați luptat cu boala secolului, cancerul. Cât de greu v-a fost? A existat vreun moment în care să vă gândiți să renunțați la antrenorat?
(oftează) Mă bucur că sunt acum bine, că sunt sănătos. Prima dată, în 2008, aveam o jenă la testicul și m-am dus la doctor. Mi-au făcut o ecografie și mi-au spus că am tumoare. Am simțit că mi se duce pământul de sub picioare. Apoi, în 2011, altă jenă. De data asta la stomac. M-am dus iar la doctor, am făcut din nou ecografie. Din nou, tumoare. Fără nicio legătură cele două episoade între ele. Nu știam ce să zic, era a doua oară când treceam prin așa ceva. Au fost perioade foarte, foarte grele. În 2011, eram antrenor la Delta Tulcea. De luni și până vineri făceam citostatice la Cluj, câte opt ore pe zi, seara luam avionul spre București, de acolo mergeam cu mașina la Tulcea, că sâmbătă aveam meci. Iar duminică făceam perfuzii. O spun cu toată sinceritatea că eu, dacă nu aveam astfel de preocupări, eram probabil depresiv în ambele perioade. Fotbalul m-a făcut să depășesc boala. De două ori.

Familia a fost cel mai important sprijin pentru mine în acea perioadă. Nu neg, au fost momente când am îngenuncheat în fața bolii. Dar m-am ridicat repede și am mers înainte
Cristian Dulca, antrenor Gaz Metan

Dulca, în 2011, când era antrenor al celor de la Delta Tulcea și făcea naveta între chimioterapie și meciuri

V-a surprins condamnarea lui George Copos în „Dosarul Transferurilor”? Mutarea dumneavoastră la Pohang Steelers a fost pe lista celor în neregulă și știu că ați avut o colaborare bună cu acesta în perioada în care erați amândoi la Rapid.
Nu știu dacă a fost cineva surprins. Procesul a durat opt ani, trebuia să se încheie cândva și cumva. Eu și toți cei implicați în acest proces nu am avut nicio idee, la momentul respectiv, că transferurile noastre nu sunt tocmai în regulă. Când am ajuns în Coreea, nu m-am interesat decât de salariul meu. Nu am știut de suma mea de transfer decât după câteva luni bune. Îmi pare rău de toți cei care au fost condamnați, totuși. Au făcut multe lucruri bune pentru fotbalul românesc.

Credeți că în Liga I există meciuri trucate? Când erați jucător ați auzit de un meci aranjat sau ați participat la unul?
O să încep cu a doua întrebare: nu. Cât despre prima, nu știu ce să zic, toată lumea speculează. Am citit la voi despre meciul din 2011 dintre Sportul și Steaua. Problema este că nu ai cum să demonstrezi asta. Eu doar întreb de ce nu a zis Postolache atunci despre asta, de ce a așteptat doi ani? Nu cred că se fac blaturi la noi. Asta mi-aș dori, cel puțin. Nu aș accepta astfel de lucruri în jurul meu. Nu am furat niciodată, nici măcar la antrenamente și nu îmi place atunci când un altul nu muncește și îi vin rezultatele pe tavă.

Amintirile lui Cristian Dulca despre

• … revenirea pe banca celor de la U Cluj din 2012: „Visam să antrenez din nou U Cluj. Primisem ofertă din Liga a III-a, de la Șelimbăr. Primarul de acolo a vrut să facă echipă și mă văzuse pe mine drept omul potrivit pentru proiectul pe care îl avea. Condițiile de acolo erau foarte bune. Mă refer aici la baza sportivă, la salarii, la tot. Unele echipe din Liga I nu se pot mândri cu ce au oamenii ăia acolo. Formasem planul de bătaie, tot. Eram la hotel, era aproape miezul nopții când am primit telefonul. Eram dorit la U Cluj. Nu am stat pe gânduri. Le-am explicat celor de acolo situația și m-au înțeles. M-am urcat în mașină și dus am fost. Am avut tot drumul un zâmbet imens pe față. Visul mi se îndeplinise.”
• … felul în care și-a cumpărat primul apartament, la 24 de ani: „Tocmai venisem la Rapid și aveam un Opel vechi, vai de mama lui, cu două uși, care abia mergea. M-am dus la primul antrenament și i-am văzut pe ceilalți cu BMW, cu Audi. Mi s-a făcut rușine. Așa că lăsam mașina de fiecare dată sub podul Grant și mergeam pe jos. Asta până când m-a văzut un coleg și au început toți să râdă de mine. Așa că m-am dus la Jean Pădureanu, el era președinte atunci, și i-am zis că vreau bani să îmi cumpăr apartament. Nu puteam să îi spun că vreau mașină. M-a întrebat cât costă, i-am cerut 15.000 de dolari, a acceptat. Seara mă sună să-mi spună să trec pe la birou să iau banii, dar să vin cu contractul de cumpărare. Ce puteam să fac? Nu aveam cum să dau înapoi. Mi-am luat apartament și după vreo jumătate de ani și mașină.„
• … câștigarea Cupei României cu Rapid, în 1998: „Mi-am promis că nu o să dorm trei zile și trei nopți dacă reușim să învingem Universitatea Craiova. Pierdusem sâmbătă cu ei titlul de campioni, făcusem un egal. Miercuri, ne întâlneam în Cupă. Ne-am răzbunat și am fost deprivat de somn, că doar promisesem ceva și nu îmi încălcam tocmai mie cuvântul. Pe vremea aia nu resimțeam nopțile pierdute. Ale tinereții valuri!”
•  „Dumnezeule, nu mă suportam! După ce am ajuns acasă, mi-am rugat un prieten să îmi dea mașina de ras. Nu am avut răbdare să mă vopsesc la loc sau să încerc cine știe ce alte metode. Arătam ciudat rău de tot.”