Fundașul FC Brașov, Cristian Oros, a declarat că respectă adversarul de duminică, Dinamo, dar că vrea ca gruparea brașoveană să-și păstreze parcursul bun de pe propriul teren de la revenirea în Liga 1. „Ne dorim să câștigăm meciul cu Dinamo, pentru că vrem să rămânem în primele locuri. Vom întâlni o echipă bună a campionatului, însă nici noi nu suntem mai prejos. Nu știu dacă este un avantaj pentru noi faptul că în sezonul trecut i-am bătut de două ori pe dinamoviști. Duminică va fi un alt meci și ne vom bate pentru cele trei puncte. Dacă ne vom impune jocul, sunt convins că putem câștiga fără probleme. Vom avea susținerea fanilor și să nu uitam că pe teren propriu suntem invincibili”, a declarat Cristi Oros pentru site-ul oficial al clubului. Oros împlinește astăzi, 25 de ani, ocazie cu care-și dorește să fie ferit de accidentări și să aibă evoluții bune în tricoul „galben-negrilor”.
Partida FC Brașov – Dinamo, din cadrul etapei a 10-a din Liga 1, va avea loc duminică, de la ora 18,00.
Bogdan FLORIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER