Cristian Popovici: „Am obținut un punct mare, în fața unei echipe ca CFR!”
Antrenorul echipei FC Botoșani, Cristian Popovici, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu CFR Cluj, scor 0-0, că este un punct mare pentru formația sa care a demonstrat că merită să evolueze în Liga I.
„A fost un meci foarte important pentru noi. Era primul nostru joc în Liga I și am vrut să-i facem fericiți pe suporteri. Dacă se juca 11 la 11 poate era altceva. Așa, 10 contra 11, am fost nevoiți să ne apărăm cu dârzenie pentru punctul dat de acest 0-0. Până la urmă este un punct mare obținut în fața unei echipe cum este CFR Cluj. Eliminarea a fost corectă, iar arbitrajul bun. Mă bucur că jucătorii nu mi-au înșelat încrederea și au confirmat că merităm să jucăm în prima ligă„, a spus Popovici.
Președintele clubului FC Botoșani, Cornel Șfaițer, a afirmat că prima va fi suplimentată pentru acest rezultat de egalitate. „Sunt foarte bucuros în primul rând pentru că am reușit să nu dezamăgim. M-aș bucura ca stadionul să fie neîncăpător la toate meciurile noastre. Obiectivul nostru rămâne să fim mai buni decât 4-5 echipe. Am jucat aproape un meci întreg cu un om în minus, ne-a fost foarte greu, dar este meritul antrenorului că a știut să-i motiveze pe jucători. Probabil că vom suplimenta prima pentru această remiză date fiind condițiile în care a fost obținută„, a precizat Șfaițer.
Echipa CFR Cluj a debutat în noul sezon al Ligii I cu o remiză, în deplasare, scor 0-0, cu nou-promovata FC Botoșani, într-un meci în care gazdele au evoluat în inferioritate numerică încă din debutul întâlnirii. În minutul 9, Ciprian Dinu a fost eliminat pentru un fault din postura de ultim apărător asupra lui Rui Pedro.
sursa: Mediafax