Cristian Pustai critică prestația lui Colțescu și programările echipei Pandurii

Tehnicianul formației Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, a criticat, duminică seară, prestația centralului Sebastian Colțescu la meciul cu Corona Brașov, scor 1-1, dar și programările pentru gruparea gorjeană, spunând că „își bate joc oricine” de echipa sa.

„Anton a fost eliminat astăzi. Nu știu cine mai joacă. Mai trebuia ca domnul arbitru, la neglijența lui și impertinența pe care o are, la acea busculadă să mai dea vreo doi-trei afară și să ne ducem să jucăm în Cupă cu juniorii, ca să aibă și ei jocuri în picioare. Și la meciul cu Pacos la fel. E foarte greu. Nu am acuzat și nu voi acuza niciodată arbitrii, dar într-un meci important pentru ambele echipe – și așa noroiul ăsta face jocul mult mai greu, a fost un teren greu – mai se complică și arbitrul… Că el trebuie să iasă tot timpul în evidență, din păcate. Mai stăm plecați încă două săptămâni de acasă, nu ne-am văzut copiii… Normal că cedează nervii, mai ales dacă ne provoacă. De ce nu cedează în Liga Europa? Nu am primit cartonașe roșii, nu am fost eliminați, acolo se arbitrează altfel. Avea dreptate domnul Porumboiu, sunt câțiva care nu au valoare, dar îi ținem în lot. Noi încercăm să aducem trei puncte pentru coeficientul de țară și noi să prindem cumva locul 8 sau 9 în campionatul următor. Asta e. Să-și mai și bată joc oricine poate de noi. Și cu programări, și cu tot!”, a declarat Pustai pentru Digi Sport.

Cristian Pustai a menționat că jucătorii săi sunt obosiți și este normal să fie astfel. „Cred că au obosit, e normal să obosească, după atâtea meciuri. Suntem plecați de marți de acasă, acum o să mergem mai departe în București, să jucăm Cupa. Avem mulți accidentați și ne antrenăm pe unde putem, pe gheață, pe zăpadă… Nu ne întreabă nimeni dacă mai vrem, nu mai vrem să se joace… De fapt noi trebuie tot timpul să ne supunem ordinelor. Jucăm joi noapte și duminică, dacă se poate, cât mai devreme, să nu fie multe ore. Aproape că îmi pare rău de parcursul european, pentru că efectiv suntem decimați. Dar o să ducem competiția până la capăt și asta e”, a precizat tehnicianul.

Pustai a adăugat că nu are ce să le reproșeze celor de la Corona Brașov. „Până la urmă e un punct câștigat, iar gazdelor nu am ce să le reproșez. Este un punct, felicit echipa gazdă. Atât, la acel incident au fost probleme, dar v-am spus, e o neglijență a arbitrului”, a spus antrenorul formației Pandurii.

Formația Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 1-1, cu echipa Corona Brașov, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Buș ‘4 (penalti) pentru gazde și Shamsim ’17 pentru Pandurii.

Mediafax

Publicat: 01 12. 2013, 22:12
Actualizat: 01 12. 2013, 22:13