Cristian Pustai, după 0-2 la Astra: „Nu ne e teamă că am putea rata cupele europene”

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Cristian Pustai, nu se teme de posibilitatea pierderii locului patru la finalul sezonului, care ar însemna neparticiparea în preliminariile Ligii Europa, chiar dacă echipa sa a fost învinsă luni, cu 2-0, de Astra Giurgiu.

„Acum va trebui să ne luptăm, linia se trage în mai. Nu ne e teamă că am putea rata cupele europene pentru că suntem în timpul războiului și nu ai voie să-ți fie teamă. Trebuie să-ți respecți adversarii, să respecți meseria pe care o ai și să te bați pentru acest obiectiv. Am fost acolo (n.r. în cupele europene) și am văzut ce bine e”, a declarat Pustai la finele meciului de la Giurgiu, conform site-ului oficial al grupării gorjene.

Echipa Astra Giurgiu a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formația Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I.

După 22 de etape, Pandurii Târgu Jiu are 35 de puncte în clasamentul Ligii I, ocupând poziția a cincea, un punct mai puțin decât Dinamo și FC Vaslui și cu cinci mai multe decât au CFR Cluj, Gaz Metan Mediaș și Ceahlăul Piatra Neamț.

MEDIAFAX

Publicat: 11 03. 2014, 14:06
Actualizat: 11 03. 2014, 14:08